duminică, 29 iulie 2018

Gânduri vremelnice


   Imagine similară

    Ziua asta de sărbătoare mi se pare o bună ocazie în care exclamația (mă rog, este mai mult imprecație…) văzută de mine, cândva, pe „Facebook”(și care mărturisesc că m-a distrat la culme), spusă cu un frumos și blând accent moldovenesc, adicătelea (mă scuzați) „’tu-ți șiapa mă-tii di vreme”, să fie spusă cu mult năduf. După ce abia văzusem un pic soarele de dimineață, acum iar plouă. Au fost, până acum, niște zile de vară ploioase și cam tomnatice. S-a dus ușor și luna lui Cuptor... Hm, am vrut să continui în versuri, dar e prea anevoios. Da, ce ziceam? Mda, un an fără vară (dar cu o mulțime de limacși prin grădini). Așteptăm toți să fie un august mai fain. Păi, da, nu prea am avut vară, dar ce putem face? Putem să ne bosumflăm, să bombănim, sau să alegem hazul de necaz. Ei bine, în acest sens, iată ce am găsit (da, fatalmente, tot pe „Facebook”!) trecut la STATUSURI, și care aș zice că mi se potrivește acum la fix:

⌂ Singur(ă) 

⌂ Într-o relație 

⌂ Logodit (ă) 

⌂ Căsătorit(ă) 

⌂ Divorțat(ă) 

⌂ E complicat... 

⌂X Așteptând un miracol...

   Deci, în așteptarea miracolului, (mă refer acum strict la vreme, în general, precum și la diverse probleme foarte anoste, legate de „banking” și „management”, căci nu am niciun gând să fac schimbări de STATUS) vă doresc, domniile voastre, toate cele bune, miracole mici și mari la tot pasul, sănătate, înțelepciune în ceea ce privește vremurile și răbdare infinită la capriciile vremii...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...