duminică, 12 august 2018

Gânduri în Gustar






Imagini pentru canicula

                                                         MOTTO: „Iarna nu-i ca vara” (Traian Băsescu)

O să notez azi (foarte succint) niște gânduri care mi-au trecut prin minte în zilele de când nu am mai scris pe blog, gânduri care au fost destul de norocoase să-mi rămână în memorie, pentru că de notat nu prea am avut timp. Am o „bucată” de timp foaaarte ocupată! Dar o să am vreme de odihnă (și de scris mai mult) în iarnă. Sau de sărbători. Sunt niște gânduri destul de banale și, mai ales, total desprinse de zona politică. De care mi-e o imensă silă, dar sunt destul de deșteaptă încât să-mi dau seama că ea nu va dispărea, chiar de o ignor, ci va rămâne la fel de imundă și coruptă, plină de agramați și tupeiști. Dar pentru liniștea mea și pentru sănătatea mea e mai bine să o ignor. Mai întâi vreau să scriu despre văicăreala, veșnica văicăreală a televiziunilor și ziarelor cum că e prea cald. Păi, e (încă) vară! Am avut o iarnă destul de blândă, am avut o primăvară cam ca o vară, apoi trei luni de ploi și de răcoare (ca toamna), acum ne putem încălzi un pic. Anotimpurile s-au hotărât să mai facă schimb, sau să-și „țină locul” unul altuia. Dar titlurile panicarde nu ne răcoresc, ba dimpotrivă. Am pus la început citatul din filosofia băsesciană pentru a mă distra, în primul rând, și apoi, pentru a face observația că, dacă te iei după cei de la DIVA, vara e ca iarna. S-au hotărât ei, foarte „inspirați”, să ne dea filme de și cu Sărbătorile Crăciunului în plină vară. Filme pe care le-au mai difuzat cam de vreo patru-cinci ori și în iernile trecute. „Nuca-n perete” e de-a dreptul un eufemism pentru cât de ciudat e gestul lor...

 Ca să facem (iar!) haz de necaz, am ales câteva poante despre caniculă, găsite pe myzutv.ro:

La cât de cald este, cel mai distribuit citat de pe Facebook este cel al lui Thomas Edison, „Geniul este 1 % inspirație și 99% transpirație”.

E atât de cald afară încât riști sa faci insolație și la umbră.

E atât de cald afară încât bugetarii au pus mâna pe dosarele de lucru chiar dacă doar pentru a-și face evantai din ele.

E atât de cald afară încât în mijloacele de transport în comun chiar și pensionarii vor să deschizi geamul ca să se facă puțin curent.

E atât de cald afară încât metroul circulă cu ușile deschise.

Bonus:

Fițoșii măsoară canicula în grade Grade Fahrenheit nu în grade Celsius, ca toți săracii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...