vineri, 13 mai 2016

Gânduri ca o "vânare de vânt"

              Mă gândeam, în această dimineaţă, că azi e vineri şi 13. Ei bine, iată că cineva s-a gândit ca ziua asta să fie Ziua Internaţională a Dorului. Mă rog, nu ştiu câţi străini pot percepe exact semnificaţia cuvântului "DOR", dar asta este o cu totul altă discuţie. O să fie, poate, sărbătorită ca atare. Iată ce scrie un ziar despre asta: "Ziua de 13 mai a fost trecută în calendarul românilor ca fiind Ziua Internațională a Dorului începând cu anul 2015. Sărbătoarea se adresează tuturor celor care sunt departe de ţară, de copilărie sau de cei dragi. Inițiativa aparține Oraşului Minunilor, o mișcare socială iniţiată anul trecut de trupa VUNK. În Oraşul Minunilor, emoţiile sunt cele mai importante şi, aici, după cum am văzut în ultimele luni, se regăsesc foarte mulţi dintre romani. Ziua Internaţională a Dorului este propunerea noastră pentru a crea o sărbătoare care poate fi celebrată şi de restul lumii. Este o sărbătoare românească, ce vorbește despre sufletul românesc şi forța inventivă a poporului nostru. Pe 13 mai, sper ca milioane de români, inclusiv cei din afara ţării, să-şi sărbătorească dorurile. O sărbătoare durează o zi, dar emoțiile ei pot dura o viaţă întreagă“ a declarat Cornel Ilie, liderul Trupei VUNK şi fondatorul Oraşului Minunilor". Deh, eu sunt de părere, ca şi în cazul Zilei Îndrăgostiţilor, că dorului nu-i trebuie o zi anume, ne este dor în fiecare zi. De oameni care nu mai sunt lângă noi, de oameni pe care nu i-am văzut de mult, de copilărie, de un animăluţ, de o anume stare pe care nu o mai putem retrăi. Gândurile acestea mi-au adus în minte versurile lui Florian Pittiş pentru melodia lui Bob Dylan "Blowing in the wind": "Răspunsul, prieteni, e vânare de vânt/ Răspunsu-i vânare de vânt".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...