duminică, 9 martie 2014

Trei gânduri dintr-o mie

 
                                      "La fiecare strănut al primăverii apare o nouă floare." 
                                                                                                        Victor Hugo

       Nu trebuie să luaţi titlul ăsta ad litteram, domniile voastre, nu am stat eu să număr câte gânduri mi-au trecut prin cap astăzi, dar mi-am zis că sună frumos, aşa că ce a fost mai greu, am făcut: am ales titlul scrierii. Glumesc. Primul gând pe care vreau să-l împărtăşesc este că, atunci când dau peste o zicere ca cea a lui Hugo, simt brusc dorinţa de a nu mai scrie nimic. Nu e drept. Tot ce e filosofic, drăguţ, înduioşător, hazliu, înţelept, pilduitor sau inteligent s-a scris deja, şi mă întreb la ce mă mai ostenesc eu. Sunt modestă, după cum vedeţi. Al doilea gând este în legătură cu soarele ăsta primăvăratic ce a binevoit să iasă şi care-mi face gândurile să zburde ca nişte iezişori. Am ieşit la o mică plimbare, bucuroasă că ploaia a încetat, deşi e cam friguţ şi bate un vânt încăpăţânat. Dar e bine. Al treilea gând e legat de felul cum educaţia îţi influenţează atitudinea faţă de muncă. Eu, o Balanţă destul de comodă, am fost crescută după principiul sănătos "nu munceşti, nu mănânci" (pornind cu adolescenţa, recunosc, în copilărie am fost mai răsfăţată). Ei, şi acest lucru, adăugat la cerinţele Epocii de Aur în care am crescut, m-a făcut să muncesc, să muncesc mereu, şi chiar acum, în zilele când nu am aşa multe de făcut, am rămas cu un uşor sentiment de vinovăţie. Care îmi trece destul de repede. Dar, sincer, mi-ar fi plăcut ca, măcar câţiva ani, să văd cum ar fi să muncească alţii pentru mine. Deh, vise...
      P.S.  Am mai spus deja, vreau ca toate titlurile postărilor mele să cuprindă (neapărat!) cuvântul "gânduri". Şi, iată, am schimbat iar fundalul blogului meu, încerc să văd literalmente viaţa în roz.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, hlizeală maximă a gândurilor

„ Cerul le-a dat oamenilor trei lucruri pentru a compensa dificultățile vieții: speranță, somn și zâmbet .” (Immanuel Kant) Speranța și somn...