marți, 2 iulie 2024

Doar azi, câteva OZN-uri printre gândurile mele

Dacă extratereştrii ne vor vizita vreodată, cred că rezultatul va fi la fel ca şi atunci când a debarcat Cristofor Columb pentru prima dată în America, vizită care nu s-a dovedit foarte benefică pentru băştinaşi.” (Stephen Hawking)

👇

Azi este ziua mondială a OZN-urilor! Ufologii sărbătoresc deja de mai bine de 75 de ani aniversarea evenimentelor care s-au petrecut la Roswell în noaptea dintre 2 și 3 iulie în 1947, când un obiect zburător neidentificat s-ar fi prăbușit în apropierea localității Roswell, New Mexico.
Teoriile conspiraționiste susțin că organizațiile guvernamentale americane au mușamalizat evenimentul și au ascuns toate dovezile. Incidentul Roswell rămâne unul dintre cele mai misterioase și mai controversate fenomene de pe planetă.
Pregătiți-vă pentru o vară din altă lume cu seria de programe „Sezonul Extratereștrilor”, miercurea și joia, de la ora 21:00, la HISTORY Channel.”
(„History” este un canal TV internațional prin satelit și cablu, deținut de A&E Networks, care transmite programe istorice fictive și documentare istorice. Sursa: Wikipedia).

👇

Expresia zilei și poza aferentă (aparținând Anei-Maria Gălețeanu), din dexonline: „Să se audă musca!”

👇

MUSCĂ, muște, s.f. I. 1. Denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt și înțepat, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; p. gener. (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele. ◊ Expr. Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă. Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual. A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau a interveni într-o discuție în mod nepotrivit. A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat. A se aduna (sau a se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare. A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare. A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile. ◊ Compuse: musca-țețe = insectă din Africa Ecuatorială, care transmite boala somnului (Glossina palpalis); muscă-columbacă = insectă de circa 5 mm lungime, care inoculează la vite și la oameni o substanță foarte toxică (Simulium columbaczensis); muscă-verde = insectă de culoare verde, cu reflexe metalice, care depune ouăle pe cadavre, pe alimente (mai ales pe carne) etc. (Lucilia caesar); muscă-cenușie-de-carne = insectă de culoare cenușie, care depune larvele pe alimente, pe carne etc. (Sarcophaga carnaria); muscă-de-cal = insectă de culoare brună-roșcată, parazită pe suprafața corpului unor animale (Hippobosca equina); musca-cireșelor = insectă de culoare neagră care depune ouă în cireșe în perioada coacerii (Rhagoletis cerasi); muscă-de-varză = insectă ale cărei larve atacă varza și alte plante din familia cruciferelor (Chortophila brassicae); muscă-mare (sau -albastră, -de-carne) sau musca-hoiturilor = specie de muscă mare, cu abdomenul albastru lucios, care își depune ouăle pe cadavre, pe alimente etc. (Calliphora vomitoria); muscă-bețivă = insectă foarte mică, care trăiește în roiuri și își depune ouăle în must (Drosophila funebris sau fenestrarum). ♦ Muscă artificială = imitație de insecte sau de larve, montată pe cârligul de pescuit și folosită ca momeală pentru pești. 2. (Înv. și pop.) Albină. II. P. anal. 1. (La oameni) Smoc de păr lăsat să crească sub buza inferioară. ♦ Mustață foarte mică. 2. (Reg.) Cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta. 3. (Pop.) Vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane). 4. (La tir) Punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei. 5. (Reg.) Punct de broderie la cusăturile cu motive naționale. 6. (Sport) Categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 49 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 48 kg și seniorii până la 52 kg. – Lat. musca.
P. S. M-am plictisit îngrozitor, așa că las pe altădată „discuția” despre o altă expresie, și anume „Ca musca la arat”...






Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri de acum un deceniu

MOTTO: „ Timpul este doar o iluzie produsă de succesiunea noastră de stări de conștiință .” (H. G. Wells) Au trecut, de fapt vreo cincisprez...