Gânduri vechi dar nu învechite

 

 

 

 

 

Nu am chef să scriu nimic azi (ca de altfel în mai toate zilele trecute), deci am reluat un text de acum doi ani, din 15 august, intitulat „Gânduri à la française”:

Soyez calmes, non, adică nu, nu am de gând să scriu în limba franceză, nici măcar în manieră franceză (à la manière de...), vreau numai să vă împărtășesc rapid câteva gânduri, în această zi de mare şi pioasă sărbătoare. Aceia dintre domniile voastre care poartă numele pomenit azi le doresc tot binele din lume, sănătate şi ocrotire, gânduri binecuvântate şi suflete senine. Să explic acum de ce am pus acest titlu (care, recunosc, se potrivește ca nuca-n perete cu ceea ce scriu acum). Cu vreo două săptămâni în urmă, cred că subconștientul meu, îngrozit de faptul că, printre multe alte lucruri, am uitat şi limba franceză (pe care aş zice că o știam destul de bine), mi-a transmis un impuls şi mi-a „şoptit” destul de poruncitor să vorbesc, în următoarele zece minute, doar în franceză. Adică, să vorbesc singură, cum mai fac câteodată. Ei, aşa am făcut. După ce-am privit atentă în jur, bineînțeles. Nu o uitasem eu chiar de tot, dar vreo câteva cuvinte mi-au dat un pic de furcă. Am conversat cu mine însămi pe teme generale, am vorbit despre vreme şi vremuri, despre oameni, despre cărți. Despre viață... Şi, zău, am încercat să fiu cât am putut eu de pozitivă. Greu. Tare greu. Eu zic că am trecut testul, dar la capătul acelui sfert de ceas de conversație politicoasă în limba franceză, gândul mi-era dus la inventivele noastre înjurături, neaoșe, românești, pline de savoare şi de umor. À bientôt!