Gânduri de vineri

E vineri. Primul gând de azi este cel legat de Vineri, personajul din cartea lui Defoe. Asta şi ca o rememorare a timpului când eram copil şi romanul ăsta m-a încântat, şi ca o reiterare a ideii (în care eu cred cu tărie) că unele întâlniri pot fi providențiale. A doua gândire absolut "abisală" ( şi căreia i se potrivește, autoironic vorbind, replica Efimiţei din celebra piesă a lui Caragiale: "Ei! Cum le spui dumneata, să tot stai s-asculți; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva") este că în zilele astea de când sunt pensionară am două opţiuni. Prima, să mă las copleșită de lipsa mijloacelor materiale, de haosul general şi de alienarea în care trăim, precum şi de multele lucruri pe care le am de rezolvat. Singură. A doua este de a considera că mă aflu într-un continuu week-end (asta apropo de vineri, prima zi de mini-vacanță), nu am nicio grabă (şi nicio grijă), mă simt foarte bine, gândesc pozitiv, bla-bla-bla. Ei bine, mărturisesc, domniile voastre, că uneori aleg prima variantă, alteori a doua. Azi chiar mă simt bine, după canicula înfiorătoare din ultimele săptămâni, a plouat un pic şi totul e o.k.