Gânduri livreşti (II)

     

    Plouă, e frig, parcă ar veni toamna. O să continui, în lipsă de altceva mai acătării, să postez câteva rânduri din începutul meu de roman (care, cred eu, va rămâne doar un început). Astăzi, episodul al doilea:

     - Te rog, calmează-te, nu te mai agita. Nu-ţi face bine. Nu ai nimic, îţi jur, nimic grav! Mă ştii doar, eu spun omului verde în faţă ce are, nu? O să te refaci repede-repede! Aşa că, Piticot, ai răbdare şi eu o să-ţi explic imediat totul, îmi spuse în şoaptă doctorul cel tânăr. Şi care, nu pot să nu remarc, era tare frumuşel, arăta ca un artist de cinema dar, evident, nu-mi aminteam care...

         Pe urmă doctorul se întoarse spre asistenta care îmi scosese masca de oxigen şi-i spuse ceva încet. Aceasta a desfăcut imediat o fiolă, a tras conţinutul în seringă şi a înfipt apoi acul în punga cu perfuzie. A, nu, iar îmi dădeau ceva ca să dorm, am simţit cum mă cuprinde o moleşeală bine cunoscută, dar şi o senzaţie de bine, de linişte. Am încercat să spun:

         - Nu, opriţi-vă, nu mai vreau să dorm, vreau să ştiu cine sunt, vreau să ştiu de ce sunt la spital, vreau să ştiu ce...

         De data asta nici măcar nu s-a auzit vreun sunet din ceea ce voiam eu să spun, a fost doar un fel de mormăit înfundat. Până să adorm de tot, am mai auzit, ca prin vis, pe doctorul cel tânăr şi frumos spunând către cele două:

         - Vă rog să aveţi mare grijă, supravegheaţi-o tot timpul, o să mai trec şi eu peste vreo două-trei ore, nu vreau să se mai întâmple istoria de noaptea trecută. Şi trebuie să-i zicem şi poliţistului de la uşă, ăstuia nou, să fie mai atent ca celălalt!

          - Da, domnule doctor!

        Somnul mă cuprindea cu repeziciune, aşa că nu am înţeles prea bine înţelesul celor spuse. „Piticot, ai răbdare?”, „istoria de noaptea trecută”, „să-i zicem şi poliţistului de la uşă”, oare de ce-mi zice „Piticot”, ce istorie, şi de ce-mi trebuie un poliţist la uşă, ce însemnau toate astea? Nu mai eram în stare să gândesc logic, aşa că mi-am promis cu îndârjire că „o să mă gândesc la asta mâine” şi am adormit imediat după aceea.