marți, 1 ianuarie 2013

Primele gânduri din 2013

   Motto:
"Dacă vrei să-l faci pe Dumnezeu
 să râdă, spune-i planurile tale"
  Woody Allen
  Deci, trecând cu graţie peste obişnuitele şi mult vehiculatele gânduri de la începutul fiecărui an (excluzându-le pe acelea legate de mahmureală sau regretul de a fi mâncat în exces!), adică acelea despre speranţe, vise, verbul "a face" la viitor, urări, bla-bla-bla, aş zice că anul acesta nu o să-mi mai fac niciun fel de planuri, voi vedea ce-mi oferă fiecare clipă şi apoi voi acţiona în consecinţă. Oricum, trebuie să recunosc, nu sunt o persoană care ia decizii prea uşor şi nici care îşi calculează riguros fiecare mişcare. Anul ăsta, din februarie, conform Zodiacului Chinezesc, este al Şarpelui. Ei bine, doamnelor şi domnilor, eu sunt Şşşşşarpe. Conform aceluiaşi zodiac. Cred că va fi în regulă, nu? Acum, dezicându-mă un pic de ceea ce am scris la început, un mic vis pot să-mi permit şi eu la început de an: vreau să merg în Coreea de Sud. Şi nu cu gândul, ci în fapt. Nu am bani, ştiu. Nu am curaj să plec singură. Şi asta ştiu. E doar un vis. Dar cândva, cu ajutorul Domnului, poate se va împlini. Oricum, printre multe locuri unde aş vrea să ajung, se numără şi Bunjae Artpia din Insula Jeju. Aici, adică:

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

O mulțime de gânduri în căutarea unei praxeograme

   MOTTO: „ Nu-i lăsa pe alții să-ți distrugă ziua. E ziua ta. Distruge-o tu! ” (Anonim)      După acest motto anonim și încântător de optim...