duminică, 31 octombrie 2021

Gânduri încălțate în trotteuri

   MOTTO: „Uneori, a încerca să înțelegi este ca şi cum ai vrea să vezi prin apa tulburată. Fii liniștit și lasă apa să se limpezească. Rămâi calm, până când vine vremea să acționezi.” (Lao Tse)

 Pantofi Femei Pantofi cu toc JB Martin ECLIPSE Bordo(Pantofi trotteur JB Martin 641,50 RON)


   Astăzi dimineață, am găsit (sau, mai degrabă, am nimerit) pe dexonline.ro cuvântul aleatoriu următor: TROTTEUR, trotteuri, s.m., adj. 1. S.m. Cal cu trapul întins și ridicat; trăpaș. 2. Adj. (Despre încălțămintea de damă) Cu toc gros, înalt de trei-patru centimetri, și cu model sport, comod și rezistent. [Pr.: -tör] – Din fr. trotteur. Sursa: DEX '09 (2009). Eu sunt mare amatoare de pantofi comozi, deși recunosc că tocurile înalte îi dau femeii care le poartă un plus de eleganță și frumusețe. Dar asta e, am purtat mai tot timpul trotteuri dar nu, nu din aceștia pe care i-am pus eu aici ca exemplificare. Când i-am văzut prima oară am gândit că nu i-aș purta nici să mi se plătească ceva, iar când am tras cu coada ochiului la preț, am rămas fără aer, pulsul mi s-a accelerat îngrijorător și, când mi-am revenit din uluire și indignare, mi-a venit să plâng. Mda, cam exagerez, am momente când chiar nu-mi pasă că trei perechi din astea de trotteuri fac cât pensia mea pe o lună, altele sunt lucrurile importante (adică, în ierarhia mea de valori). Ce să mai zic atunci când unele „pupeze” mondene sau din „elita politicii românești” etalează genți care valorează cât pensia mea pe o jumătate de an?! Astea-s inechități sociale și chestii foarte nedrepte cu care nu vreau să-mi bat capul. 

   Și, dacă tot am vorbit de pantofi cu nume foarte franțuzit, iată alt cuvânt „asortat” la temă: TROACÁR, troacare, s. n. (Rar) Palton sau pardesiu femeiesc mai scurt. – Din fr. trois-quarts. Sursa: DEX '09 (2009). Mda... Am mai citit încă o dată motto-ul și da, mă simt mult mai calmă, dar de acționat, deh, mai greu, că-s o Balanță destul de comodă și care se hotărăște anevoie atunci când e vorba de „chestiuni” majore. Să trec la o glumă, că face bine și poate c-o să-mi schimbe un pic STAREA destul de morocănoasă de azi:

 

O mămică observă, cu îngrijorare crescândă, că fiul său iubit nu seamănă nici cu ea, nici cu soțul. Soț la fel de iubit, și pe care nu îl înșelase niciodată. Până la urmă, când copilul împlinește 18 ani, îi ia, pe ascuns, o probă de ADN pentru analize. Șoc. Panică. Groază. Rezultatul arăta clar: copilul nu avea nicio legătură cu ea sau cu soțul. Disperată și tremurând ca o frunză, îi spune soțului:

– Iubitule, am o veste cumplită...

Soțul ridică ochii din ziar:

– Aoleu, iar ai lovit mașina!

– Nu.

– Ai zgâriat-o!

– Nu! Las-o dracului de mașină, e vorba despre copil.
– Îu, ce-i cu copilul nostru?

– Păi, asta e, nu-i al nostru!

– Cum nu-i al nostru?

– I-am făcut testarea ADN și nu suntem noi părinții biologici.

– Ah, dar eu știam asta!

Femeia stă să leșine și mai multe nu.

– Știai?! De când știai?

– De când te-am scos din maternitate.

– Cuuum?

– Păi, chiar tu ai zis la plecare: „Costele, copilul a făcut pe el. Eu cobor la taxi cu lucrurile, iar tu, fă bine și schimbă-l!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Azi, hlizeală maximă a gândurilor

„ Cerul le-a dat oamenilor trei lucruri pentru a compensa dificultățile vieții: speranță, somn și zâmbet .” (Immanuel Kant) Speranța și somn...