luni, 17 iunie 2019

Tâlcuri printre gânduri abia ticluite

Imagini pentru întelepciune

MOTTO: „O persoană inteligentă rezolvă o problemă. O persoană înțeleaptă o evită.”  (Albert Einstein) 

   Astăzi nu mă simt nici inteligentă, nici înțeleaptă. Și nici nu am timp, dar tot am trecut pe-aici un picuț, căci mai am ascunse, prin „sertare”, diverse lucruri pe care vreau să le „aerisesc”. Am mai scris despre „Cercul Mincinoșilor”, cartea lui Jean-Claude Carriere, care cuprinde mai multe povești și povestiri filosofice, cele mai multe dintre ele fiind doar adunate de către autor (deci mai fac și alții asta!) și așezate frumos într-o „colecție” foarte interesantă, carte pe care mi-am propus să o citesc, cândva, în întregime. Până atunci, mai iau câte o istorioară și o împărtășesc și domniilor voastre:
   „La Los Angeles, în lumea filmului, plină de oameni bogați - și îndeobște trândavi, fiecare fiind mereu „prins în ceva” -, programul unei zile obișnuite sună după cum urmează:
- Te scoli la opt. Bei un suc de portocale și-ți iei vitaminele. Faci o plimbare de o jumătate de oră, cu câinele, înainte de micul dejun. Apoi citești presa și corespondența. Pe la zece și jumătate, prima vizită la piscină. După aceea, gimnastică, baie, soare și toaleta completă. Apoi prânzul, eventual cu niște prieteni. Dupa prânz și cafea, poți vedea un film în proiecție privată, ori poți merge la cumpărături, dai câteva telefoane sau te uiți la o casetă. Pe la ora patru după-amiaza, tenis, călărie sau golf. La întoarcere, a doua vizită la piscină și gimnastica de după-amiază. După toate astea, urmate de duș și masaj, e bine să tragi un pui de somn.
   Când te trezești, ai optzeci de ani!

   Și poezia de azi, „Am închis citatul”, de Marin Sorescu, cu care voi și încheia:

De câte ori închid citatul,
Simt în mine
Nu ştiu ce secretă jubilație
De polițist:

L-am închis şi pe-ăsta,

Mama lui de porc!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...