Ultimele știri, ceață, reclame sâcâitoare și voiaje reflectate în gânduri

Motto: „Un bun călător nu are planuri fixe și nu este interesat să ajungă undeva.” (Lao Tzu)

8*   În ultimele două zile, peste Domneștiul meu s-a lăsat o ceață foarte britanică. Azi părea că ar vrea să apară soarele, dar văd că nu, n-a putut. Bun, mi-am zis, e de stat „la gura sobei” și depănat povești. Recunosc că, înainte de a scrie aceste rândulețe, am avut o tentativă de a vedea (și apoi, a comenta) ultimele știri, am vrut să știu și eu ce se mai întâmplă în țară și prin lume. Am rămas la stadiul de tentativă pentru că, după vreo cinci minute petrecute pe un site de știri, începuse să-mi crească tensiunea și simțeam cum o venă mi se zbate la tâmplă destul de îngrijorător. De ce? Păi, mai întâi din cauza titlurilor cam tâmpițele și care nu aveau nimic de-a face cu conținutul articolelor, și apoi din cauza reclamelor. Nu puteai să miști un pic cursorul pe pagină, că-ți sărea în față un telefon mobil, un articol de lenjerie, un șampon sau te speria, dintr-un clip, motorul turat la maxim al unei mașini, toate cu logo-uri ale unor branduri celebre. Enervant! 

Drept pentru care m-am hotărât să schimb subiectul și să scriu despre ceva ce am văzut, cu câteva zile în urmă, pe Facebook. Și anume, un video despre un norvegian de vreo patruzeci de ani, care a vizitat 198 de țări din lumea asta largă (și a intrat și în Cartea Recordurilor). Clasamentul țărilor pe care „toată lumea trebuie să le viziteze la un moment dat în viaţă”, potrivit norvegianului Gunnar Garfors, este: România, Madagascar, Islanda, Vietnam, Kârgâzstan, Kiribati, Noua Zeelandă, Nicaragua, Sierra Leone, Republica Dominicană, Norvegia şi Uruguay.  Bineînțeles, m-am bucurat tare că România ocupă locul întâi. Dar știu că acesta este un clasament subiectiv, trebuie să rămânem realiști și modești și, ca să mă exprim argotic, să nu ne-o luăm în cap. În înșiruirea asta de țări, una mi-a atras mai mult atenția. Și asta pentru simplul motiv că nu auzisem până acum de ea. Și, da, mi-e cam rușine, dar asta e! Este vorba de Kiribati. Iată ce zice „tanti” Wikipedia despre ea:

„Kiribati (pronunțat în gilberteză [ˈkiɾibas]), oficial Republica Kiribati (în gilberteză Ribaberikin Kiribati; în engleză Republic of Kirirbati), este o țară insulară în Oceanul Pacific. Este cel mai mare stat din Oceania din punct de vedere al întinderii. Ocupă o suprafață de aproximativ 5.000.000 km² acoperită de ocean, dar aria uscatului reprezintă numai un mic fragment al acesteia, de numai 811 km², sub forma a 32 de insulițe. Pe aceste fărâme de uscat, împrăștiate în oceanul nesfârșit, trăiesc aproximativ 100.000 de oameni. Insulele dintre granițele Statului Kiribati formează trei arhipelaguri: Insulele Gilbert, Insulele Line (fără Jarvis, Palmyra și Kinoman Reef) și Insulele Phoenix. Tot aici se mai află insula coraligenă izolată Banaba, numită și Ocean. Cea mai vastă întindere de uscat este Kiritimati din grupul Line, cunoscută și sub denumirea de Insula Crăciunului (Christmas Island)”. Buuun, nu vreau să vă plictisesc, așa că o să închei, nu înainte de a vă arăta o imagine de pe acolo. Vă promit că o să călătorim (cu gândul) cât de curând prin acele locuri și o să aflăm mai multe...