După ce, peste Domneștiul meu, a plouat toată noaptea, cu tunete și fulgere așa de puternice că m-au trezit din somn (ceea ce nu e ușor lucru!), azi e cam răcoare și iată, plouă iar. Nu-i nimic, să plouă! Deci am destul timp (dar mai puțin chef) să scriu aici. Am pornit de la cuvântul „șugubăț”, pentru că are un aer ușor arhaic, nu l-am folosit de multă vreme și acum îmi este de folos în exprimarea stării mele de azi. Cum am spus, nu prea am dormit noaptea trecută, deci am avut timp să mă gândesc la diverse. Acum am o oarece durere de cap, dar încerc să n-o bag în seamă. Și mă chinui să dau gândurilor mele o tentă șugubeață (vedeți glume postate pe Facebook sau imaginea de mai sus), dar nu prea reușesc. Iată cuvântul de care făceam vorbire (și nu pentru că domniile voastre nu l-ați ști, ci pentru că așa m-am obișnuit...):
ȘUGUBẮȚ, -EÁȚĂ, șugubeți, -e, adj. 1. Glumeț, hazliu; poznaș. 2. (Înv.) Primejdios; înșelător, amăgitor. [Var.: șugubéț, -eáță adj.] – Din sl. dušegubĭcĭ.
Ei, dar nu asta doream să vă împărtășesc. Am mai spus asta, atunci când îi facem întrebare domnului Google (sau altui motor de căutare, nu contează), de cele mai multe ori el ne dă prompt răspunsul. Dar nu trebuie să ne mulțumim cu asta, cel mai bine este să verificăm. Pentru că pe Internet „navighează” tot felul de oameni și se postează tot felul de lucruri. Deci, atenție! De exemplu, am găsit o poezie absolut superbă (cu versiuni și în limba franceză și spaniolă), care se intitula „Poem” și îi era atribuită lui Pablo Neruda. De fapt poemul se numește „Cine moare” și îi aparține unei autoare din Brazilia, Martha Medeiros. Adică, sper să fie așa... Oricum, e o poezie care mi-a luminat ziua:
„Moare câte puțin cine se transformă în sclavul
obișnuinței, urmând în fiecare zi aceleași traiectorii;
cine nu-și schimbă existența;
cine nu riscă să construiască ceva nou;
cine nu vorbește cu oamenii pe care nu-i cunoaște.
Moare câte puțin cine-și face din televiziune un guru.
Moare câte puțin cine evită pasiunea,
cine preferă negrul pe alb și punctele pe „i” în locul
unui vârtej de emoții, acele emoții care fac ochii să
strălucească, oftatul să surâdă,
și care eliberează sentimentele inimii.
Moare câte puțin cine nu pleacă atunci când este
nefericit în lucrul său;
cine nu riscă certul pentru incert pentru a-și
îndeplini un vis;
cine nu-și permite măcar o dată în viață să nu asculte
sfaturile „responsabile”.
Moare câte puțin cine nu călătorește;
cine nu citește;
cine nu ascultă muzică;
cine nu caută harul din el însuși.
Moare câte puțin cine-și distruge dragostea;
cine nu se lasă ajutat.
Moare câte puțin cine-și petrece zilele plângându-și
de milă și detestând ploaia care nu mai încetează.
Moare câte puțin cine abandonează un proiect înainte
de a-l fi început;
cine nu întreabă de frică să nu se facă de ras și
cine nu răspunde chiar dacă cunoaște răspunsul.
Evităm moartea câte puțin, amintindu-ne întotdeauna că
„a fi viu” cere un efort mult mai mare decât simplul
fapt de a respira.
Doar răbdarea cuminte ne va face să cucerim o fericire
splendidă.
Totul depinde de cum o trăim…
Dacă va fi să te înfierbânți, înfierbântă-te la soare.
Dacă va fi să înșeli, înșeală-ți stomacul.
Dacă va fi să plângi, plângi de bucurie.
Dacă va fi să minți, minte în privința vârstei tale.
Dacă va fi să furi, fură o sărutare.
Dacă va fi să pierzi, pierde-ți frica.
Dacă va fi să simți foame, simte foame de iubire.
Dacă va fi să dorești să fii fericit, dorește-ți în fiecare zi…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu