Ei bine, domniile voastre, hiatusul de care făceam vorbire data trecută, mda, nu a ţinut tare mult. Şi asta pentru că am fost "împrumutată" cu un laptop, câteva luni, până voi fi în stare să-mi cumpăr şi eu unul. Ei, prinsă în multele treburi ale casei, având şi alte materiale de scris, necăjită de socotelile meschine pe care le fac atunci când vine pensia, am cam uitat de un text din "Biblie", (de curând recitit şi folosit în altă scriere a mea) şi care, întotdeauna, mi-a dat de gândit, m-a îndemnat să-mi refac perspectiva de a privi viaţa mea şi a altora, m-a liniştit în interiorul meu cel mai tainic şi, mai ales, mi-a dat speranţă. Ştiu bine că toată lumea l-a citit, dar eu ţin să vi-l mai scriu, încă o dată, pentru temeinică cugetare asupra lui:
„Toate
îşi au vremea lor, şi fiecare lucru de sub ceruri îşi are ceasul lui; Nașterea îşi are vremea ei, şi moartea îşi are vremea ei; Săditul îşi are vremea lui, şi
smulgerea celor sădite îşi are vremea ei; Uciderea îşi are vremea ei, şi
tămăduirea își are vremea ei; Dărâmarea îşi are vremea ei, şi zidirea îşi are
vremea ei; Plânsul îşi are vremea lui,
şi râsul îşi are vremea lui; bocitul îşi are vremea lui, şi jucatul îşi are vremea
lui; Aruncarea cu pietre îşi are vremea ei, şi strângerea pietrelor îşi are
vremea ei; Îmbrăţişarea îşi are vremea ei, şi depărtarea de îmbrățișări îşi are
vremea ei; Căutarea îşi are vremea ei, şi pierderea îşi are vremea ei;
Păstrarea îşi are vremea ei, şi lepădarea îşi are vremea ei; Ruptul îşi are
vremea lui, şi cusutul îşi are vremea
lui; Tăcerea îşi are vremea ei, şi vorbirea îşi are vremea ei; Iubitul îşi are vremea lui,
şi urâtul îşi are vremea lui; Războiul îşi are vremea lui, şi pacea îşi are
vremea ei”.[1]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu