miercuri, 9 septembrie 2015

Şi iar gânduri copy/ paste



            

 

                                                  Motto: 

"Singura cale de a scăpa de un dușman este să îl mănânci "

                                   (Proverb de-al canibalilor)

      Pentru că se practică intens chestia asta cu copy/ paste, mă conformez şi, din lipsă de timp şi de inspiraţie, copiez ce am scris acum vreo patru ani, dar nu e greşit,zic eu, doar sunt gândurile mele, sunt de acord şi azi cu cele scrise atunci şi, apoi, pot face ce vreau, nu? Doar e blogul meu...  

      Ca să parafrazez motto-ul, singura cale de a scăpa de nişte gânduri (idei, sfaturi, citate, prostioare, bla-bla-bla) este să le aşterni pe hârtie. Sau, mai nou, să le postezi pe blog. Eu una nu dau sfaturi decât când îmi sunt cerute, idei mai am eu din când în când (am momentele mele...), dar nu le consider pe toate demne de a fi împărtăşite şi altora, citatele, ei da, le folosesc cu voluptate, pun motto la orice însemnare, (mă tem că o să ajung să le pun şi în capul listei de cumpărături), cât despre prostioare, aferim, mă pricep şi la asta, să bat câmpii, înşirând platitudini. Astăzi (ca şi ieri) şi în zilele următoare voi înşira nişte sfaturi, idei, citate găsite de mine pe ici, pe colo. Nu ştiu cui o să-i folosească asta, dar perseverez. Deci:

      * Spune persoanelor pe care le iubeşti, că le iubeşti. 
      * Elimină din viaţa ta lucrurile neesenţiale (cum ar fi vârsta, înălţimea, greutatea)
      * Învaţă să spui "NU".
      * Nu te implica (prea mult) în problemele altora.
      * Munceşte, dar mai ia şi câte o pauză.
      * Găseşte plăcere în lucrurile mărunte şi aparent neînsemnate (a citi, a te plimba, a dormi, a mânca, a cânta, a admira o floare etc.).
      * Planifică-ţi ziua, dar lasă loc şi pentru neprevăzut.

Şi, cea de pe urmă zicere, ca un corolar:

      * Cel care râde la urmă, probabil că nu a înţeles gluma. (Murphism)

2 comentarii:

  1. * Cel care râde la urmă, probabil că nu a înţeles gluma. (Murphism)
    ...eu as avea citatul meu si as spune: cel care ride la urma, a vazut in acest timp pierdut, toate fatetele glumei si a ales-o pe cea mai hazlie :)

    Numai urari de bine iti urez +Lavinia Avram

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, se poate privi şi astfel chestiunea. Important e să râdem, căci, tot vorba lui Murphy, "mâine va fi mai rău". Glumesc, trebuie să fim pozitivi în gândire. Mulţumesc pentru urări. Sănătate, bucurii şi toate cele bune!

      Ștergere

Gânduri fără niciun chef

MOTTO: „ Zâmbeşte, chiar dacă zâmbetul tău e trist, pentru că mai trist decât un zâmbet trist e faptul de a nu mai şti să zâmbeşti .” (Mahat...