Motto:
ploaia răpăie
în tempoul nocturn al
inimii mele
(haiku de Sumitaku Kenshin, în traducerea lui Dan Costinaş)
Ieri a fost (ah, nu prea îmi place mie cuvântul ăsta!) Baba mea. Mă rog, ştiu că a fost şi opt martie, dar a fost şi ziua aleasă de mine pentru a-mi arăta cum îmi va fi anul acesta (mie, îmi, mi, am folosit o groază de pronume, nu?). Ei, mai cu soare, mai cu nori, apoi soare până la asfințit. Azi, în schimb, e frig, plouă, e mohoreală mare. Mă simt cam ameţită (şi nu, nu e starea mea aproape perpetuă, e o ameţeală ce ţine de timp, v-am mai spus că sunt meteosensibilă) şi cam fără chef, dar mi-am făcut curaj singură, am citit un pic, acum am să văd un film şi, mai ales, am mâncat o porţie respectabilă de "mucenici", preparaţi chiar de mânuţele mele. Banal, nu? Nici nu-mi pot imagina ceva mai banal. Dar, uneori, de zile din astea banale avem nevoie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu