sâmbătă, 15 februarie 2025

Lecturi și gânduri...

Motto: „Dacă vrei să-mi zici cum este inima unui om, nu-mi spune ce citește, spune-mi ce recitește.“ (François Mauriac)


    Mda, aflu cu bucurie (care și la alții să fie) că este Ziua Națională a Lecturii. M-am uitat la postările mele din anii trecuți și se pare că nu i-am prea dat atenție. De fapt, nu se „sărbătorește” decât de câțiva ani. Zilele astea, naționale, internaționale (sau mondiale), sărbătorite de noi, românii, cu mare conștiinciozitate, mi se par ușor superflue, prea festiviste, fără un ecou real „în rândul maselor”. Și, repet, eu cred că trebuie să iubim, să citim, să dăruim în fiecare zi, nu numai la o dată stabilită. Căutând pe blog, pe lângă greșelile pe care le găsesc de fiecare dată (mă necăjesc, dar mi-e cam lene să le corectez), am dat de postarea asta din februarie 2021, numită „Niște gânduri pe care vreau să le caterisesc”, mi-a plăcut (ceea ce mi se întâmplă foaaaarte rar) și o reiau. Gândurile mele despre citit le-am tot spus (și scris), nu mă mai repet. Eu o să tot citesc, căci mereu vreau să învăț ceva nou. Sau, din păcate, vreau să-mi reamintesc ce am uitat. Știu, sună destul de anost, dar pentru mine e adevărul adevărat. Așa că, domniile voastre, vă invit să „lecturați” postarea din 2021 (mă rog, o parte din ea) și niște glume (cam vechi)...


În loc de motto: „Gândurile automate negative apar spontan în mintea noastră și sunt foarte credibile, puternice. De multe ori, aceste gânduri apar atât de rapid, încât nu le mai conștientizăm prezența. Ceea ce observăm mai ușor, însă, este rezultatul lor: ne întristăm, ne simțim anxioși, devenim deprimați, ne simțim rușinați, furioși, ne retragem sau avem comportamente specifice. De aceea, e bine de știut că aceste gânduri automate sunt declanșate de o situație anume și declanșează, la rândul lor, stări afective negative și/sau comportamente disfuncționale. Îți propun să fii atent/ă la situațiile, gândurile, emoțiile, senzațiile și comportamentele pe care le experimentezi în următoarea perioadă și să observi modul în care acestea relaționează între ele.” (Psiholog Maria Stăniloiu, https://exploreazaviata.com/)

Pornind de la cuvântul zilei, A CATERISI (a destitui, a exclude, a retrograda), am schimbat un pic titlul postării, pentru că voiam la început să folosesc verbul „a alunga”. Ei bine, trebuie să spun că unele din „zicerile” care gravitează în jurul creierului din poză mi-au trecut și mie prin minte, amărându-mi zilele. De la un timp, după ce am prins în buchețelul vieții o groază de floricele și, poate și niște înțelepciune, am reușit să le dau una peste bot acestor gânduri parșive, care m-au făcut să pierd mult în viață. Nu zic că acum văd totul în roz și că am despre mine o părere la superlativ, oh, nu, departe de mine gândul ăsta, dar am căpătat un soi de echilibru și o „antantă” între mine și mine (precum și între mine și gândurile mele), pe care n-a reușit să le „strice” nici măcar „scârba asta mică de virus” (cum îl „alint” eu pe Covid-19). Nu știu cât va dura această stare de lucruri, dar îmi place. Acum, după ce voi recita (împreună cu gândurile mele) un soi de monolog/ mantră în care voi transforma toate „negativele” de mai sus în „pozitive”, o să caut un banc (sau mai multe) și, după ce voi zâmbi un pic, o să plec de-aici...

Cuvântul aleatoriu (de azi, sâmbătă, 15 februarie):
Bathonian, -ă [batoni’an] s.n., adj. (geol.) 1. s.n. Etajul superior al jurasicului mediu. 2. adj. Care aparține bathonianului, specific bathonianului, care se referă la această perioadă. 3. s.n. Serie de straturi geologice din bathonian. • sil. -ni-an. pl. -ieni, -iene. /<fr. bathonien. Sursa: DEXI (2007).

Cuvântul zilei:
(A) RĂSFOI, răsfoiesc, vb. IV. Tranz. A întoarce foaie cu foaie dintr-o carte, un ziar etc., citind în fugă (și pe sărite); a frunzări. – Pref. răs- + foaie. Cheia alegerii: Ziua Națională a Lecturii.
😊
- Domnule doctor, ieri mi-am ținut răsuflarea timp de cinci minute.
- Extraordinar, zice doctorul, erai sub apă?
- Nu, într-un dulap…
😊
Un tip le spune colegilor de birou:
- Măi, am o dilemă: azi am prins doi vecini sărutându-se în lift și acum mă întreb dacă să le spun și nevestelor lor...
😊
Un bărbat e oprit de poliție, pe stradă. Poliţistul se apropie şi îi spune:
- Aţi putea, vă rog, să mă însoţiţi la secţie?
- De ce, domnule poliţist? N-am făcut nimic.
- Ştiu, zice polițistul, dar mi-e frică noaptea singur prin Ferentari...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Câteva gânduri cu paspoal

MOTTO: „ Tristețea, precum marea, se retrage și se întoarce cu un ritm misterios și neînțeles. ” (Agatha Christie) Păi, n-aș putea zice că s...