💭👀👂💤💭
Scrierea de astăzi e doar pentru mine. Asta nu înseamnă că vă interzic, domniile voastre, s-o citiți. Nuuu, dar nici nu prea vă sfătuiesc. Eu m-am cam plictisit și, de vreo două ori, m-am surprins moțăind. Dar, pe de altă parte, eu mă plictisesc destul de repede, așa că... Am și învățat însă (sau mi-am reamintit) câte ceva, deci e bine. Ilustrarea (foarte inspirată) a cuvântului lunii îi aparține lui Radu Borza și este, da, ați ghicit, din Dexonline. Urmează alte cuvinte, tot de acolo, plus niște glume destul de „slăbuțe”, găsite pe câmpiile Internetului. Și cam atât. Nu fac niciun fel de alt comentariu, căci momentan nu am...
👇 Cuvântul lunii:
SUZERAN, -Ă, suzerani, -e, adj. (Despre state) Care exercită autoritate asupra unui stat mai slab, amestecîndu-se în politica internă a acestuia, impunîndu-i anumite obligații politice și financiare. Sursa: DLRLC (1955-1957). Cheia alegerii: Trump declară război (deocamdată economic) Europei și preia retorica putinistă în problema Ucrainei.
👇 Cuvântul aleatoriu:
VEXIL s.n. Petală superioară a florilor leguminoaselor, care formează stegulețul. V. stindard (3) [în DN]. [< fr. vexille].
VEXIL s.n. 1. Însemnele, steagul unei cohorte în armata romană. 2. Trupă orînduită într-un anumit corp. 3. Steag al unei nave, pavilion. // (Și în forma vexili-) Element prim de compunere savantă cu semnificația „steag”, „stindard”. [< lat. vexillum, cf. fr. vexille]. Sursa: DN (1986).
VEXILAR s.m. (Ant.) 1. Purtător al unui vexil (1) [în DN]. 2. Soldat roman care făcea parte dintr-o unitate cu vexil propriu. [Cf. lat. vexillarius, fr. vexillaire]. Sursa: DN (1986).
VEXIL s.n. Ansamblul barbelor de pe aceeași parte a rahisului unei pene de pasăre. (< fr. vexille).[BARBĂ, barbe s.f. Fiecare dintre perișorii implantați în tija unei pene de pasăre. (< fr. barbe). RAHIS s.n. 1. Coloana vertebrală. 2. Ax principal la inflorescențele gramineelor, pe care sunt dispuse florile și spiculețele. 3. Partea externă, plină în interior, a unei pene. (< fr. rachis). Sursa: MDN '2000].
👇 Cuvântul zilei:
PĂRTAȘ, -Ă, părtași, -e, s.m. și f. 1. Persoană care participă (împreună cu altele) la o activitate, care ia parte la o acțiune; participant; spec. complice. ♦ (Rar) Partizan, adept. ♦ Persoană căreia cineva îi încredințează gândurile, planurile, sentimentele sale intime; confident. 2. Persoană care se bucură (împreună cu altele) sau beneficiază de un bun spiritual ori care împărtășește (cu altele) un necaz, o nenorocire. 3. Persoană care primește o parte dintr-un bun material sau care stăpânește ori folosește un bun material împreună cu o altă persoană. Parte+suf. -aș. Sursa: DEX '09 (2009). Cheia alegerii: Pe 22 februarie 1943, studenta germană Sophie Scholl, fratele ei, Hans, și prietenul lor Christoph Probst au fost ghilotinați pentru că s-au opus naziștilor. Aceștia au format o mișcare clandestină numită Trandafirul Alb și au distribuit pliante în școala lor.
☺☺☺Două femei stau de vorbă:
– De unde ai știut, fată, că e alesul inimii tale?
– Păi, cum l-am văzut, cum mi-am dorit să-l enervez.
☺
Doi critici de teatru discută între ei:
- Am auzit că noua actriţă a fost aplaudată în delir de public în spectacolul de aseară. Nu e puţin lucru să ai așa succes la debut în rolul Desdemonei!
- Aplauze a primit cu prisosinţă, dar nu cred să fi fost un așa mare succes.
- Cum așa?
- Spectatorii îl aplaudau pe Othello cum o strânge de gât!
☺
La o şcoală din SUA, învăţătoarea le cere elevilor să povestească un film ce tratează o temă de dragoste.
- Dintre un bărbat şi un bărbat? întreabă un elev.
- Nuuu, răspunde grăbită învăţătoarea.
- Dintre o femeie şi o femeie? întreabă o elevă.
- Ah, nu, răspunde din ce în ce mai îngrijorată învăţătoarea.
- Dar atunci între cine, întreabă nedumeriţi elevii.
- Între un bărbat şi o femeie, răspunde învăţătoarea.
- Aaa, am înţeles, zice un elev mai dezgheţat. Dumneavoastră vreţi să tratăm subiectul unui film istoric.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu