Gânduri încurcate printre axoni și dendrite...

MOTTO:

„Râde iarăși primăvara
Peste câmpuri, peste plai,
Veselia umple țara
C-a venit Întâi de Mai!”
(„Râde iarăși primăvara” - cântec de Ciprian Porumbescu, ale cărui versuri au fost „deturnate” de comuniști, ca să sune mai tovărășește) 

Bun, a venit și prima zi a lui mai 2020. Azi am acel tip de dispoziție (sau STARE, cum îi zic eu), că replica la prima propoziție era cât pe ce să fie: Ei, și? Frica de scârba aia mică de virus continuă, grijile financiare continuă, stăm în casă, iar unii ieșim, cu tot cu declarația pe proprie răspundere, tot doar la anumite ore. Bine și-așa, ne bucurăm că suntem, cât de cât, sănătoși. Unii, că alții, săraci... Deci, da, ați ghicit, nu voi scrie prea multe azi (în speranța că zilele viitoare voi avea ceva mai „deștept” de spus) și mă voi ocupa doar de cuvinte:
 

CUVÂNTUL ALEATORIU:
Paticarie sf [At: MEȘT. DOFT. II, 33v/18 / Pl: ~ii / E: păticar + -ie] (Îvr) Farmacie. Sursa: MDA2 (2010)
CUVÂNTUL LUNII: SEPARATISM.
DENDRÍTĂ, dendrite, s.f. 1.Prelungire ramificată a protoplasmei celulei nervoase, prin care influxul nervos se propagă în regiunea opusă cilindrului ax. 2. (La pl.) Pojghiță arborescentă, minerală, pe fisurile și planurile de stratificare  ale rocilor. – Din fr. dendrite. Sursa: DEX '09 (2009).
Cheia alegerii: S-a născut, în 1852, Santiago Ramón y Cajal, histologist și doctor spaniol, laureat al Premiului „Nobel” pentru medicină în 1906. Ramón y Cajal este considerat a fi unul dintre fondatorii neuroștiinței moderne. A fost primul care a efectuat schițe cu celulele nervoase, descriind cu exactitate axonii și dendritele.

 

 Și, în încheiere, pentru că mi-e dor, când și când, de Nichita, nu o poezie a lui, ci o parte dintr-un interviu acordat unui ziar, în care vorbește despre poeți:

„De poeți, numai de bine, ca să zicem așa… Am remarcat un lucru foarte straniu, care mă miră formidabil. Și anume acela că poeții clasici se înțeleg cel mai bine cu poeții în viață și, de asemenea, cele mai mari prietenii se fac între poeții din diferite țări. Între poeții unei aceleiași generații, în afară de prietenii în grup restrâns, îndeobște există un fel de pricină, un fel de râcă, pentru mine de neînțeles. Și bănuiesc că acest măr al discordiei este concurența. Nu știu de ce a fost sădită în sânul poeților ideea de emulație și de concurență, o idee absolut slabă, pentru că un poet nu poate fi mai bun decât alt poet. Un poet poate fi mai bun decât sine însuși sau mai slab decât sine însuși. Fiecare poet are o voce a lui unică, în măsura în care este un poet adevărat, bineînțeles. Și el nu poate să spună decât ce are el de spus, nu ce are altul de spus.” (Sursa: napocanews.ro, 2015).