duminică, 17 mai 2020

Ce facem cu gândurile care nu ne plac?


Mehedinti Blog online - Alianta Contribuabililor : SCMD: Catalin ... 

MOTTO 1:

Este foarte periculos să fii sincer, în condițiile în care nu ești prost.” 

(George Bernard Shaw)

 

MOTTO 2:

„N-am mai schimba nicio vorbă cu cei mai mulți dintre cunoscuții noștri apropiați, dacă i-am auzi cum vorbesc despre noi în absența noastră.
” 

(Arthur Schopenhauer)   

  

MOTTO 3:


Înainte de a te diagnostica singur cu depresie sau stimă de sine scăzută, uită-te în jur şi asigură-te că nu eşti înconjurat de tâmpiți.” 

(Sigmund Freud)

 

 

   Da, chiar  despre sinceritate voiam să „mă exprim” azi, dar mi-am dat seama că tot ce aș fi vrut eu să spun este așa de bine redat în cele trei motto-uri, încât parcă nu prea am mai avut avânt și nici inspirație. Dar tot am să spun ceva (rămâne între noi, nu?) despre această sinceritate cu noi înșine și cu cei din jur.. În momentele când sunt foarte sinceră cu mine, mai dau de niște gânduri, sentimente, trăiri care nu prea îmi plac. M-am întrebat, de fiecare dată, ce să fac cu ele? Și, să vezi minune, creierul și chestia aia de neexplicat pe care-o numim suflet rezolvă de fiecare dată această dilemă, nu prea știu bine cum, dar o rezolvă. Și eu, acționez în consecință: adică, sau îndrept ce e de îndreptat în relația dintre mine și mine, sau dau uitării ceea ce m-a vexat. Destul cu introspecția, trec la cuvinte și, desigur, la bancuri...

 

 CUVÂNTUL ALEATORIU:

ÎNTROLOCÁ, întrolóc, vb. I. (Reg.) 1. Refl. A se strânge la un loc, a se întruni, a se reuni. 2. Tranz. și refl. A (se) forma, a (se) închega, a (se) înjgheba. 3. Tranz. A uni; a împerechea. [Var.: întrulocá, întorlocá vb. I] – Din într-un loc. Sursa: DEX '09 (2009). 

CUVÂNTUL LUNII:  RELAXARE. 

CUVÂNTUL ZILEI:

SAFÍSM s. n. (Med.) Homosexualitate feminină; lesbianism, tribadism. – Din fr. saphisme. Sursa: DEX '09 (2009.

Cheia alegerii:  În anul 1990, Organizația Mondială a Sănătății a scos din nomenclatorul bolilor homosexualitatea. 

 

BANCURILE ZILEI:

Undeva, la țară ...

Bate cineva în geam, noaptea pe la ora trei, și întreabă.

- Hei, omule, n-ai văzut o turmă de boi?

- Da' ce?! Ai rămas în urmă?


)(

Soția către soț:

- Ce cuplu frumos sunt noii noștri vecini! El o sărută și îi aduce flori în fiecare zi. Tu de ce nu faci la fel?

- Dragă, dar nici măcar n-o cunosc!


)(

Într-o parcare, doi bărbați se bat pe viață și pe moarte.

Lângă ei, un copil striga cât îl ținea gura:

- Tată! Tată!

Vine un polițist și-l întreabă pe copil:

- Puștiule, care dintre ei e tatăl tău?

- Nu știu, că d-aia se bat!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...