Ganduri fără mască

 

MOTTO: „Diferența pe care o prezintă un om când îmbracă un caracter străin de el însuși, când revine la al lui, este diferența dintre o mască și un chip.” (Jean de La Bruyère)

M-am gândit zilele trecute (în timp ce munceam de zor prin grădină) că un alt înțeles al acestei perioade de pandemie (parcă mai plină de minciuni, isterie, nebunie, manipulare, lăcomie, disperare, izolare, nepăsare, interese ascunse, singurătate, răutate, patimi, suferință decât viața noastră dinainte), perioadă adusă sau indusă de „scârba asta de virus” (cum îi zic eu) ar fi că Dumnezeu ne arată că știe că noi și-așa purtam măști și înainte, doar că nu se vedeau, și că ar trebui, când scăpăm de greu (dacă scăpăm), și o să renunțăm la ele, la cele vizibile, să le lepădăm și pe celelalte, adică să fim mai sinceri. Dar nu, se pare că noi nu vrem să învățăm nimic. Eram și înainte conștientă că toți, absolut toți poartă mască. Chiar și eu, din când în când. Dar unele măști sunt mai transparente, sunt purtate numai când persoana trebuie să se apere de cineva sau de ceva și, desigur, unele măști „dure” sau exagerat de „hlizite” sunt pentru a nu arăta celorlalți că în suflet suntem plăpânzi și ușor de rănit. Și aici nu fac deloc referire la măștile politicienilor, căci nu vreau să-mi fac nervi. Când am dat lui „nenea” Google „căutare” pentru „citate despre măști”, cu deosebire ceva scris de franțuzul Jean de La Bruyère, ce credeți că mi-a apărut ca rezultat al căutării, precum păduchele în frunte, cum se spune în popor? Jean de la Craiova! Simptomatică și vrednică de cugetat această stare de lucruri. Sau, pentru poză, cred că nici nu trebuie să mai spun, au apărut imagini cu măști chirurgicale și tot felul de altele, de a trebuit să scriu „imagini cu o mască râde, o mască plânge” ca să pot avea oarece rezultate. Cam atât pentru astăzi, căci am multe altele de făcut. De mâine o să încep iar cu acele minunate cuvinte din dexonline.ro. Iar acum am să-mi spun (scriu) un banc:

 

Cabinetul unui psihiatru. Se deschide uşa şi intră un bărbat, se așază în patru labe, având ceva în gură. 

PSIHIATRUL: Vai! Cine a venit la noi? O pisicuţă? 

Bărbatul se târâie până în colțul cabinetului. 

PSIHIATRUL (urmărindu-l): Un căţeluş? 

Bărbatul trece cu mâna pe lângă perete şi se târâie în celălalt colț. 

PSIHIATRUL (nu renunţă aşa uşor): Ah! Cred că e un arici! Nu? O broască ţestoasă? Un purceluș?

Bărbatul scoate un cablu din gură şi zice: 

 - Auziţi? Mă lăsaţi şi pe mine în pace, să vă trag Internetul sau nu?!