Gânduri despre cum (o) punem de mămăligă (Serial online. Episodul I)

Am renunțat (pentru vreo câteva zile) să mai „găzduiesc” pe blogul meu cuvintele din dexonline.ro. În general, ca o Balanță ce mă aflu, oscilez între a fi sclavă a rutinei, meticuloasă și previzibilă, și a fi capricioasă, repede cuprinsă de plictis și, uneori, chiar surprinzătoare. Am renunțat și la Facebook, nu știu pentru câtă vreme și, culmea, tocmai acum când toată lumea feisbuchistă are vreme să se fâțâie pe-acolo. Am renunțat la multe, dar la scrisul pe blog, nu renunț. Mâine o să scriu mai pe larg de la ce am pornit în această dizertație a mea despre mămăligă. Adevărul e că îmi place mămăliga, o ador, așa că o s-o metaforizez, o s-o acopăr cu epitete și comparații, o să-mi amintesc despre mămăligile copilăriei și, evident, o să văd în ce alte expresii se mai folosește. Nu cred că se poate scrie ceva original despre mămăligă, nici nu cred că ea inspiră altceva decât pornirea de a o savura, însă asta nu înseamnă că e banală, trebuie să-i acordăm atenție. Căutând sensurile diferite ale expresiei „a (o) pune de mămăligă”, ca urmare a punerii sau nu în paranteză a acelui „o”, am dat de un articol, scris cam acum un an de Ioan Dănilă, în ziarul „Deșteptarea” (Bacău) și am să citez câteva rânduri din ceea ce a spus domnia sa:

„Doar mămăligă românească? Nu. Cuvântul se întâlnește în toate limbile balcanice şi are același înțeles ca în română: în turcă (mamaliga), albaneză (mamalingë), neogreacă (mamalika), sârbo-croată (mamaljuga), ucraineană, slovacă şi polonă (mamalyga).

Măliga e altceva? Pare. Prin haplologie (accident fonetic ilustrat de evitarea articulării aceluiași sunet sau grup de sunete), s-a ajuns la regionalismul (Muntenia) măligă. Interesant este că DOOM-ul nu-l bagă în seamă, ca abatere regională. Nici ortografii noștri (Alexandru Graur, Mioara Avram) nu se opresc asupra prescurtatului măligă.” 

 

Bun, am să continui mâine, că-i cam târziu și sunt ostenită de la niște „munci agricole”. Dar, înainte de a sfârși episodul ăsta, un banc: 

 

Socrul mic se întoarce obosit de la câmp, intră în casă şi, în capul scărilor, îşi întâlnește ginerele. Fără cuvinte, socrul ridică mâna dreaptă, o îndoaie sub forma literei „S”, rotește ușor palma din încheietura mâinii şi se uită întrebător la ginere. Acesta, tot fără un cuvânt, ridică ambele brațe şi rotește palmele cum făcuse și socru-său. Și acum, traducerea gesturilor: 

Socrul: Este acasă vipera?

Ginerele: Mda, îs acasă amândouă!