MOTTO: „În general, oamenii se ceartă pentru că nu pot discuta.” (G. K. Chesterton)
Nu știu dacă acest lucru se datorează „caracteristicilor zodiei Balanță” sau pur și simplu firii mele, însă mie nu-mi plac certurile și nici persoanele care le caută cu lumânarea. Le evit pe toate cu încrâncenare. Dar văd cu tristețe că oamenii se tot ceartă, pe diverse teme. De aici m-am dus cu mintea la „mărul discordiei” și mi-am reamintit de unde vine expresia. Ceea ce vă împărtășesc și domniilor voastre:
„Originea expresiei „mărul discordiei” se află în antichitate. Potrivit scrierilor lui Hesiod (scriitor grec, din secolul al VIII-lea i. Hr.), Discordia (pe numele grecesc Eris) era zeița vrajbei, fiica Nopții (Nyx), care, la rândul ei, a născut nenumărați copii: Ponos (Grija), Lethe (Uitarea), Limos (Foamea), Dysnomie şi Ate (Anarhia şi Dezastrul), Algea (Durerea), Neikea (Cearta), Pseudologoi (Minciuna) etc. În epopeea „Iliada”, de Homer, este prezentată ca sora lui Ares, zeu al războiului. Deoarece Discordia provocase conflicte şi între zeii din Olimp, Jupiter a alungat-o, nemaifiind primită nici la nunta nimfei Thetis cu regele Peleu. Din această cauză, furioasă şi dornică de răzbunare, Discordia a aruncat pe masa de nuntă un măr, pe care scria „Celei mai frumoase”, iscându-se gâlceavă între zeițele prezente la festin: Afrodita (zeiţa frumuseţii), Hera (soţia lui Zeus) şi Pallas Athena (zeiţa înţelepciunii). Pentru aplanarea conflictelor, Paris (fiul lui Priam, regele cetăţii Troia) a fost ales ca arbitru, acesta oferind mărul Afroditei, stârnind, astfel, invidia celorlalte două zeiţe, acest gest generând vestitul Război al Troiei. În timp, expresia „mărul discordiei” s-a aplicat oricărui obiect, cauze sau persoane care, într-un context oarecare, provoacă ceartă, conflicte, vrajbă, război, dispute.” (Cf. destepti.ro)
Ei bine, gândesc că prea mulți dintre semenii noștri sunt puși pe ceartă, le place Cearta (care, dacă am înțeles eu bine, era fiica Discordiei) și asta mă necăjește. Singura situație când sunt și eu un pic cam certăreață este atunci când stau într-un birou fițos sau la coadă în fața unui ghișeu dezolant și persoana din fața mea și care trebuie să mă servească, este indolentă (ca să nu zic nesimțită), proastă, tupeistă și cu aere nejustificate de superioritate. Atunci rezist cu greu să nu țip și să-i zic ceva argotic... Bun, termin subiectul foarte abrupt, căci mă cam enervează și, în încheiere, mai bine vă zic un banc:
- Știi că te-am căutat ieri? îl întreabă un prieten pe marele umorist Constantin Tănase, căruia îi desenase cu creta un măgar pe poartă.
- Da, când am venit acasă ţi-am găsit cartea de vizită...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu