Gânduri prozaice

MOTTO: „Dacă găsești un drum fără obstacole, probabil că drumul acela nu duce nicăieri.”(J. F. Kennedy) 

Suntem în a patra zi a lui 2018 și deja am foarte multe lucruri să-mi reproșez. Îmi promit mereu să fiu mai îngăduitoare cu mine însămi, dar mereu recidivez și îmi fac singură morală. Primul reproș (și singurul pe care-l „dau publicității”, celelalte nefiind așa de importante pentru alții) este că, „luându-mă” cu gripa, am uitat de Concertul de Anul Nou al Filarmonicii de la Viena, pe care-l urmăresc cu sfințenie în data de 1 ianuarie. Ieri mi-am adus aminte, m-am certat un pic, m-am pus chiar, figurat vorbind, la colț, și apoi am căutat concertul pe YouTube, l-am ascultat, m-a încântat ca de obicei, dar asta nu înseamnă că reproșul a fost uitat. Recunosc (înainte s-o spuneți domniile voastre) că proza mea de azi e prozaică, dar am motive. Bine, puteam să nu scriu nimic, dar trebuie să-mi fac de lucru, căci altfel mă gândesc la lucruri nu prea vesele. Citatul pus ca motto e pentru încurajare (poate pentru alții, la mine nu a avut efect) și, după ce voi scrie mai jos o glumă care sintetizează magistral STAREA DE AZI, o să închei abrupt.

- Cioc! Cioc! Cioc!
- Cine e?
- Zâna cea bună!
- Și, mă rog, de ce ai un topor?
- Nu sunt bine dispusă azi...