Tabieturi și gânduri

MOTTO: „Originalitatea constă în a încerca să fii ca toți ceilalți și a da greș.” (Raymond Radiguet)

Titlul scrierii mele de azi vine din constatarea (care nu-mi face nicio plăcere) că devin din ce în ce mai tipicară și că sunt, pe zi ce trece, mai înrobită de tabieturi. De exemplu, deși știu că domniile voastre cunoașteți cuvintele la care fac referire, nu mă pot abține și trec (ca de obicei) și explicațiile din DEX. Deci:

TIPICÁR, -Ă, tipicari, -e, adj., s. m. și f. (Persoană) care dă prea mare importanță lucrurilor mărunte, oprindu-se la forme și aspecte exterioare, fără a pătrunde în miezul lucrurilor; (persoană) care manifestă o scrupulozitate exagerată, inutilă; (om)formalist, pedant. ♦(Persoană) care se ține strict de tipicul bisericesc. – Tipic + suf. –ar.

TABIÉT, tabieturi, s.n.  Plăcere, gust pe care cineva și-l satisface cu regularitate, cu meticulozitate; obișnuință; p. ext. manie. ◊ Loc. adj. Cu tabieturi = cu deprinderi precise și fixe. ◊ Expr. A-și face tabietul = a-și satisface un gust care a devenit obicei zilnic. A strica (cuiva) tabietul = a strica cuiva cheful, dispoziția, pofta. ♦ Viață confortabilă, comoditate. ◊ Loc. adv. Cu tabiet = comod, confortabil. [Pr.: -bi-et] – Din tc. tabῑat.

Da, sunt tipicară și am tabieturi, în viață și, ce-i mai tragic, la scris. Ei bine, asta sunt, ce pot face?! Pot încerca să mă schimb, să încerc să fiu mai spontană, mai profundă, mai originală. Păi, să vedeți, aici vine partea cea mai comică și apare contradicția supremă: nici nu trebuie să fac mari eforturi, pentru că deja sunt originală (dacă nu chiar ieșită din comun). A se (re)vedea, pentru lămurire, motto-ul. În fine, nu mai dezbat aici subiectul, căci nu-i interesant pentru ceilalți, e plin de întrebări doar pentru mine...

Pentru că acum sunt într-o perioadă când Facebook nu prea mă mai interesează, ba chiar îmi face nervi (nu mă va ține mult, dependența de care vă vorbeam „lucrează”...), o să-mi „etalez” aici tabietul de a cita câte ceva. La început, am dat deja ceea ce eu numesc CITATUL ZILEI, iar POEZIA ZILEI este „Singular” de Adrian Păunescu. Anecdote, poate în scrierea următoare...     

„Încerc un gest, un jalnic început,

De la persoana-a doua să te mut,                                                  

Aș vrea să te transfer și să dispar                                      

Către persoana-a treia singular.

Căci eu cu tine nu mai pot vorbi,                                                  

S-au adunat prea multe inepții,                                                         

A-ți mai rosti porecla nu mai pot,                                                  

De azi ești ea, te-ai depărtat de tot.

Și niște explicații – tuturor:                                                           

Eu pentru ea aș fi putut să mor,                                                 

Pe unde merg, îmi amintesc de ea,                                          

Nu pot s-o uit, orice s-ar întâmpla.                                              

N-am dreptul să o strig plângând „Rămâi!”,                              

Cât sunt de singur la persoana-ntâi.”