Gânduri prin omăt...

    În loc de motto:

„Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,/ 

Cu fulg ușure, ca o piatra grea/

Pe țarină, pe suflet și pe casă -/ 

Și-l las pe geamuri preschimbat în stea./

De-acum câmpia va fi foaia nouă. 

Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,/ 

Și-n tine, călătorule, - o să plouă/ 

Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi ...”

                                          (Ion Pillat, „Iarna”)

    După ce am avut parte de o toamnă nițel cam ciudată și rătăcită până pe la jumătatea lui ianuarie, Doamna Iarnă este în a doua ei vizită prin Domneștii de Muscel. Prima vizită a fost destul de grăbită, mantia dânsei de nea topindu-se după trei zile, iar frigul, adică „gerul cumplit” cum titrau ziarele când îl anunțau, dispărând și el tot cam atunci. Azi dimineață era afară, într-adevăr, un peisaj de iarnă, încărcat de albul omătului, ceea ce m-a încântat. Recunosc însă că datul zăpezii nu a fost tot așa de încântător, dar l-am executat rapid. Și cred că voi repeta sportul ăsta, căci ninge în continuare, spre bucuria mea și, sper, a copiilor. Dar și „vizita” asta a iernii cred că va fi tot așa de scurtă, așa că mă voi bucura de zăpadă cât mai pot. Mă pregătesc deci să ies puțin în sat și să merg prin ninsoare, așa că închei aici...