Reluarea unor gânduri

Da, a nins un pic, afară seamănă cât de cât a iarnă, dar astăzi, cercetându-mi Compartimentul de Gânduri care se ocupă cu „inspirație-scris-imaginație-bătut câmpii”, l-am găsit cam pustiu. Deci nici măcar neaua nu-mi dă idei pentru scris. Așa că m-am gândit să reiau câteva din scrierile de anii trecuți, cam din aceiași perioadă a anului:  

Ianuarie 2013: 

Deși nu sunt deloc împăcată cu faptul că ne amintim de Eminescu doar când este vreo aniversare sau comemorare, iată că am căzut şi eu în acest păcat. Nu vreau să mă laud, dar eu mai citesc, când mi-e dor, câte o poezie de-a lui. Dar rar, mărturisesc. Televiziunile şi ziarele îi amintesc numele şi mai rar, cum am spus, la data de naștere sau îl comemorează la data când a murit. Păi, mult mai de interes este de ce divorțează Andreea Marin şi Bănică jr., de ce umblă madame Albu cu o găină sub braț, sau dacă Victor Vlas şi Bianca Drăguşanu sunt un cuplu, nu? Cred că, încet dar sigur, media românească se degradează înfiorător, iar noi toţi ne îndreptăm, cu paşi vioi, spre balamuc. Nu mai vreau să aud atâtea prostioare, nu mai vreau să-mi fie frică să mai deschid un ziar sau televizorul (pentru că ştiu că mă voi îngrozi de ceea ce citesc sau văd). Nu-mi mai vine deloc să râd, nu mai pot fi calmă, acum am ajuns la faza când de-a dreptul mă îngrozesc. Şi nici nu ştiu ce să fac pentru a îndrepta, măcar un pic, lucrurile. În jurul meu e tristețe, lăcomie, derizoriu, un haos. Nu contează că a trecut 21 decembrie 2012, Apocalipsa e printre noi. Hai să citim, în liniște, o poezie de-a lui Eminescu...

Ianuarie 2014:
„Şi când tu vrei ceva cu adevărat, tot Universul conspiră la realizarea dorințelor tale.” (Paolo Coelho, „Alchimistul”)
Am mai scris despre asta cândva, citatul de faţă (ca muuulte altele) circulă pe oceanul nesfârșit al Internetului şi fiecare îl interpretează cum vrea. Eu aş vrea să cred în aceste cuvinte ale lui Coelho, dar trebuie să fac mari eforturi de imaginaţie şi de voinţă (şi să-mi aduc aminte că, fără false modestii, sunt o Doamnă!) pentru a nu-i zice câteva vorbe acestui Univers şi conspiraţiilor lui. Sunt conştientă că o zi în care toate îţi merg pe dos nu poate fi emblematică pentru toată viaţa ta. Da, dar un şir de zile proaste? De ghinioane? Multe zile cu vreme (şi vremuri) de toată jena? Ce vor ele, oare, să-mi spună? Poate că îmi transmit să fiu mai sigură pe mine, să nu-mi pierd încrederea (căci credinţa nu mi-o voi pierde niciodată), să am speranță-n suflet şi, folosind rizibilul clişeu, „să gândesc pozitiv”. În regulă, o să încerc...

Ianuarie 2016:
După ce, mai zilele trecute, îmi înghețaseră până şi neuronii, temperaturile stând cu încăpățânare doar sub zero (multe grade cu minus!), acum mă uit afară şi aproape uit (mda, e o repetiție voită a verbului, mă joc şi eu cu vorbele) că e (încă) ianuarie. E un soare de primăvară afară, ceea ce-mi place, dar îmi dă şi un fel de uşor disconfort mental. Eu vreau ca iarna să fie iarnă! De ce nu mai sunt iernile, ierni? De ce au dispărut nişte anotimpuri? Mă dau total peste cap trecerile astea bruște de la frig la cald. Poate că trebuie să fiu mai adaptabilă, să încerc să rezonez (ha, de mult voiam să folosesc cuvântul ăsta, care mi se pare destul de preţios, deci sesizaţi ironia) la tot ce e nou, inedit, surprinzător. Ei bine, chiar nu vreau să rezonez. Nu acum. Acum vreau nămeţi, friguţ afară, un februarie iernatic, nu zăpezi prin aprilie sau ger în martie. Mai am multe întrebări puerile, dar nu vreau să vă plictisesc. Gândurile mele (mă rog, unele dintre ele!), de câtva timp, au rămas, vorba lui Băieşu, „buşbe”...

Ianuarie 2017:

Ei, a nins, în sfârșit, și peste Domneștiul meu pitit printre muscele. Foarte puțini fulgi, dar mă mulțumesc și cu ăștia. Asta a fost alaltăieri noapte, astăzi e soare (cam cu dinți) și cred că puțina zăpadă se va topi. Însă, pentru câtva timp, mi-am văzut visul cu ochii: a nins! Și îmi place. Îmi trebuie mult alb în jur, pentru ca și gândurile mele să se poată îmbrăca în alb. Nu mai vreau să-mi fac griji din orice, nu mai vreau bârfe, minciuni, încerc să gândesc „de bine”, să fac fapte bune (asta, de fapt, mi-a intrat în obișnuință) și, cu calm, să-mi fac un pic de ordine pe rafturile cu gânduri. Până termin cu această îndeletnicire, cred că nu voi mai da pe-aici. Dar, înainte să pun, simbolic, cuvântul „sfârșit”, voi cita o poezie de Nichita Stănescu, „Fulgul de zăpadă”:
„Iarna ninge cu ochi mari
Peste codri seculari.
Când coboară, lin și mândru,
Cu argint lucind pământul,
Fulgul de zăpadă este
Ochiul apei din poveste,
Ce se vede, uneori,
Când coboară lin din nori.
Fulgul de zăpadă știe
Că el este-o bucurie.
Iarna, când cu ochii mari
Ninge-n codri seculari.”