Gânduri care se urnesc greu

„Zâmbetul e ca ștergătorul de parbriz: nu oprește ploaia, dar îți permite să-ți vezi de drum.” (Jeanne Wasbro)  

Azi, ca și ieri, ca și în ultimele zile ale anului trecut, pe lângă dezamăgirea că nu e zăpadă la Domnești, pe lângă faptul că-mi reproșez că am exagerat un pic cu „gustatul” bucatelor de la mesele de Sărbători, am mai luat și un ticălos de virus, așa că tușesc și mi-e tare rău. Asta e scuza mea de astăzi pentru că nu am inspirație deloc. Scuză la fel de puerilă și rizibilă ca acelea ale foștilor mei elevi, atunci când nu-și făceau tema. Dar eu nu renunț, am să-mi găsesc în curând inspirația cea fugară și plină de capricii. Așa că, fatalmente, n-o să scriu mult azi. Am vrut doar să fac trecerea în anul ce abia a început. Fără prea multe comentarii. Fără prea multe planuri. Fără prea multe speranțe. Vor veni pe parcurs. Gândurile mi se urnesc greu, dar totul e să nu-mi pierd răbdarea, căci odată urnite... Imaginea chiar m-a făcut să zâmbesc. Mi-a plăcut și motto-ul, dar când am vrut să văd cine este doamna care l-a creat, ei bine, GOOGLE a ridicat neputincios din umeri. Nu le poate ști nici el pe toate, nu? Bun, îmi urez și vă urez toate cele bune în anul 2018 și închei. Punct.