Gânduri despre coșmaruri

MOTTO: „Nu poți să cunoști o femeie până nu o întâlnești la tribunal.” (Norman Mailer) 

   Ceea ce am pus azi drept motto este, în general, adevărat și verificabil pentru oricare dintre noi, femei ori bărbați, căci toate persoanele care intră, cu un rost anume, în viața noastră, cred că-și arată adevărata față doar într-o sală de tribunal. Doamne, ferește-ne! Cât despre titlul scrierii, poate fi vorba de coșmaruri, adică de vise urâte, dar poate fi vorba, metaforic, despre... „BAUBÁU (s. m. Personaj imaginar cu care se sperie copiii mici. [Var.: babáu – s. m., babáua – s.f.] – Din bau, repetat. Sursa: DEX 2009”). Personajul cu care eram speriați în copilărie m-a făcut să mă gândesc, necăjită, că în zilele astea mi se pare că trăiesc un fel de coșmar, că ce se petrece în țara asta e un vis urât din care nu mă pot trezi, și că toți parlamentarii și guvernanții noștri sunt un fel de Baubau. Nici anecdotele, nici cărțile, nici filmele nu mai reușesc să mă facă să „evadez” din acest coșmar continuu. Mi-am pus azi ca poză un bobocel de gâscă, în loc de STAREA ZILEI, mai ales că e galben, culoare care pe mine mă înveselește un pic. Și mi-am căutat și o poezie de SORESCU, unele dintre versurile domniei sale având același efect. Dar vremea urâtă de-afară și vremurile și mai urâte din jurul meu insistă să mă necăjească. Dar nu, eu vreau să fie BINE! Iată poezia de care făceam vorbire:
„Am vrut să mă schimb pe unul mai bun,
L-am căutat cu lumânarea,
Înalt ca bradul, curat ca floarea,
Și care noaptea să doarmă tun.
Ce, cu mândrie, să-și zică: unul
Ca mine-n lume nu mai există.
Frumos, cu educație ateistă,
Poți să îl cauți să tragi cu tunul.
Ce bine! Ce bine! Ce bine!
Și, pe de altă parte, vai ce păcat!
Nimeni n-a vrut să se dea pe mine
Și de-aceea am rămas neschimbat.” 

(Marin Sorescu, „Am vrut să mă schimb”)