Câteva gânduri ninse...

  

MOTTO: „Zăpada și adolescența sunt singurele probleme care dispar dacă nu le acorzi atenție un anumit timp.” (Earl Wilson) 

 

Tocmai ce m-am întors dintr-o scurtă plimbare printre fulgi de nea. Nu știu dacă asta este chiar așa-numita „zăpadă a mieilor”, dar faptul că pe-aici, pe la Domnești, am văzut omăt anul ăsta (adică, în iarna asta) doar de vreo trei-patru ori, o face cu atât mai prețioasă. Cam târzie, dar prețioasă. Nu m-am plimbat decât prin grădină și un pic prin livadă, și asta pentru că nu am putut rezista impulsului copilăresc de a umbla prin ninsoare. Fulgii nu se așază pe pământ, e prea cald, și sunt sigură că zăpada asta se va transforma rapid în lapoviță și pe urmă, logic, în ploaie. Dar acum e frumos. Tare frumos. Ireal de frumos. De dimineață, am făcut greșeala de a  citi un pic știrile și m-am îngrozit. Apoi, mi-am amintit că au trecut 45 de ani de la cutremurul din 1977. Și m-am întristat. Doamne Sfinte, o viață de om! Gândurile mele sunt la fel de dezorientate, amărâte și ușor indignate ca și zilele trecute, deci refuză cu obstinație să se adune ca să le „aștern pe hârtie”. Păi, o să le iau de mână și o să ne retragem în liniște. Vom citi împreună și, poate, vom vedea un film...