Mereu gânduri. Sau, gânduri mereie...

 

MOTTO: „Cu câteva flori în grădina mea, jumătate de duzină de picturi și niște cărți, aș putea trăi fără a simți invidia.” (Lope de Vega)

 

Încep scrierea de azi prin a mă referi la acest citat, foarte fain și cu care sunt de acord (deși, sincer, am ajuns la momentul când chiar nu mai invidiez nimic și pe nimeni), citat găsit de mine pe când căutam, de fapt, oarece ziceri celebre despre flori și primăvară. Pentru că, în sfârșit, s-a încălzit afară și abia aștept să-mi treacă niște răceli care mă „cutreieră”, ca să pot ieși în grădină, la florile mele. Iar autorul citatului, zice Wikipedia, „Félix Lope de Vega y Carpio a fost un scriitor spaniol, considerat unul din cei mai importanți poeți și dramaturgi ai „Secolului de aur” al literaturii spaniole. Volumul mare al operelor sale îl încadrează între cei mai prolifici autori ai literaturii universale.” După ce voi scrie despre cuvintele găsite azi în DEX, o să citez o parte din poezia lui Lope de Vega numită „Spre singurătăți mă duc”.

Cuvântul aleatoriu: DUMNEASÁ pron. pers. m. și f. (Pop.) Pronume de politețe pentru persoana a 3-a singular. [Gen.-dat. dumisale] – Domnia + sa. Sursa: DEX '09 (2009).

👀  Nota mea: Domnia sa, domniile voastre sunt cuvinte pe care și mie îmi place să le folosesc, atunci când scriu un text. Cu literă mică și pomenite nu foarte des, pentru că trebuie adresate doar cuiva pe care-l respecți, îl admiri sau, uneori, cuiva pe care vrei să-l „duci” într-o lume arhaică, plină de politețe. Însă mărturisesc că am momente când, chiar și eu, nu sunt dispusă să fiu prea politicoasă...

Cuvântul zilei: MERÉU, -ÉIE, merei, mereie, adj. (Regional) Care se întinde până departe; vast, întins, nesfârșit. Codrii merei... se văd spre dreapta. SADOVEANU, N. P. 19. Dorul tău, bade, ș-al meu/ De și-ar face-un pod mereu./ Pod mereu pîn’ la Brașeu/ Să treci, bade, tu și eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 140. Ca vulturul se uita... Peste câmpi merei pustii. ALECSANDRI, P. P. 198. ◊ Fig. (Rar) încordat, întins. Trei cai aleargă-n urmă-i, sălbatici de merei. COȘBUC, P. II 196. Sursa: DLRLC (1955-1957). Cheia alegerii: În 1912, Robert F. Scott, explorator englez, moare înghițit de vastele câmpii înghețate ale Antarcticei în tentativa de a fi primul om care ajunge la Polul Sud.

👀 Nota mea: Dar, desigur, mult mai folosit e adverbul: 

MERÉU adv. 1) Tot timpul; fără răgaz; întruna; încontinuu. 2) Tot mai mult; fără sfârșit. /Orig. nec. Sursa: NODEX (2002)

💖 

„Spre singurătăți mă duc
și din ele-am a mă-ntoarce,
căci spre-a drumeți cu mine,
mi-ajung gândurile. Oare
ce-o avea cătunul unde-mi
duc și-o viață,-mi duc și-o moarte,
căci, venind din mine însumi,
nu pot s-ajung prea departe.
Nu-i bine, nici rău de mine,
mintea-mi spune: -n omul care
este tot numai un suflet,
trupul e ca o-nchisoare.
Înțeleg tot ce-mi ajunge,
una nu pricep, cum poate
să rabde neștiutorul
toată-a lui înfumurare?
Din tot ce mă necăjește
scap fără vreo greutate,
dar nu scap de ce primejdii
poate-un prost să-mi scoată-n cale.”