Gânduri care pertractează

Nu am deloc vreme de scris. Și asta din trei motive: am îngrozitor de multe treburi (știți și domniile voastre, câteodată se adună o grămadă), sunt așa de obosită încât efectiv nu am nicio idee și, în fine, sunt într-o scurtă (dar aprigă) perioadă în care sunt supărată pe mine, cam fără motiv, dar ce contează, sunt supărată, îmi fac singură morală, mă bombănesc, și asta nu ar avea un impact „de bine” asupra celor scrise de mine. Îmi va trece repede, sper, această STARE. În ciuda tuturor celor de mai sus, mi-era tare dor să trec pe la blog, așa că... Gândurile mele sunt și ele, ca și mine, într-un fel de letargie, dar asta nu le împiedică să poarte lungi discuții unele cu altele. Adică, pertractează, persoana a III-a plural de la verbul pe care cei de la dexonline.ro l-au ales drept CUVÂNTUL ZILEI. De unde și titlul postării, căci n-am mai tărăgănat, cum fac de obicei, în a găsi altul mai potrivit. Deci:

PERTRACTÁ, pertractez, vb. I. Tranz. (Livr.) A dezbate o problemă, o chestiune în litigiu etc., a discuta, a trata (îndelung, amănunțit). – Din lat. pertractare. Sursa: DEX '98 (1998). Cheia alegerii: În 1933, s-a născut Roman Polanski, renumit regizor și scenarist franco-polonez. Fuge de justiția americană, acuzat de viol asupra unei minore de 13 ani. Nu poate circula liber decât în ​​Franța, Polonia și Elveția fără teama de a fi extrădat. Acest scandal a dat naștere la dezbateri publice care se reduc la întrebarea: poate fi separat artistul și omul de opera sa? 

 

O să-mi citesc acum o poezie („Și iar...”) de Mugur Dumitriu, pe care l-am „descoperit” datorită unui nepot de departe (adică, apropiat, dar din depărtare, din Canada) care a postat ceva scris de el, acum un an sau doi, și tare mi-a plăcut. Și, gata, acum o să mă întorc la șmotru...

„Și iar îmi strigi că ție nu ți-e soare

Și norii tăi nu’s nori cum sunt ai mei,

Că nu știu să calc iarba în picioare,

Că nu mai știu ce-ai fi putut să vrei,

 

Și iar te superi că, din întâmplare,

Pierzându-te pe brațe de ciment,

Nu te sărut pe după felinare

Și nu îți mai recit ca un dement,

 

Și iar îmi taci, strângând ușor din buze,

Și parcă-ți vine cheful să mă cerți,

Și iar mă-njuri de mamă și de muze

Și mă iubești apoi, ca să mă ierți.”