Gânduri care înfloresc

         

MOTTO:

„Natura te poate liniști până la a te aduce la pace totală. Acesta e darul ei către tine.” (Eckhart Tole)

Azi am trebăluit oleacă prin grădină. Dimineața, căci acum plouă. Îmi plac florile și munca în mijlocul naturii. Nu prea mai am eu multe flori, din cauză de limacși, de sol lutos (sau argilos, mă rog) și, poate, și din pricina nepriceperii mele în ale grădinăritului. Dar am pe terasă o mulțime de ghivece, cu mușcate și alte minunate floricele. Acum vreo lună-două mi-am cumpărat o floare din piață și, de atunci, uit mereu cum îi zice. M-am uitat pe Internet și am găsit multe despre ea (origine, îngrijire, etc.), dar n-am găsit nicio metodă să-mi amintesc numele ei. Floarea se poate vedea în poză și se numește Mandevilla (sau, mai rar, Dipladenia). Pentru ea am scris azi aceste rânduri. Și pentru neuronii mei osteniți și uituci...

BANC (pe care cred că l-am mai postat, dar...)

Două surori de vreo optzeci și ceva de ani, văduve, s-au hotărât într-o zi să meargă împreună în vizită la prietena lor Vasilica. Ajunse acolo, au fost primite cu multă bucurie de ea și au fost tratate cu o cafeluță. După ce au stat puțin de vorbă, Vasilica le spune:

- Vai, dragele mele, am stat atâta de vorbă și nu v-am făcut o cafeluță. Vin acum cu ea.
Și asa, din uitare în uitare, le-a făcut vreo șapte cafeluțe până să plece. Când ajung acasă, una dintre bătrâne îi spune celeilalte:

- Ai văzut ce s-a sclerozat Vasilica? Am stat atâta timp la ea și nu ne-a dat nicio cafeluță!

- Cum, dragă, ai fost la ea și nu m-ai chemat și pe mine?!