GÂNDURI DE ȚINUT MINTE

    O să trec (tot astăzi) aici, până când o să fie publicat în revista domneșteană „Pietrele Doamnei”, un articol despre o carte care mi-a plăcut:

NOTE DE LECTURĂ

(Cornelia Munteanu, Radu Mihai-Munteanu, „Eu, de sub pleoape”)

MOTTO:

„O carte adevărată nu este una pe care o citim, ci una care ne citește.” (Wystan Hugh Auden)

Titlul complet al cărții despre care o să fac vorbire în cele ce urmează este, de fapt, „Eu, de sub pleoape” (Tu, de sub pleoape, ești miracolul din viața ta) și volumul[1] este dedicat de către cei doi autori, foarte frumos și emoționant, „mamelor și partenerilor de viață”. Cartea, cuprinzând poezie (în haine „clasice” sau în formă de haiku) și scurte eseuri, a apărut în anul 2019. Eu l-am citit pe la sfârșitul anului 2020, și abia acum mă învrednicesc să scriu câteva cuvinte despre el. Mea culpa! Dar primim atât de multe informații, suntem ocupați cu atât de multe treburi banale și, mereu, mereu, vrem să facem mult prea multe în acest TIMP care e din ce în ce mai puțin...

În general, scriu acele „câteva cuvinte” despre cărțile (altora) pe care le tehnoredactez eu, spunându-mi părerea despre călătoria făcută, alături de autor (sau autori), printre rândurile și sensurile operei respective. Am scris asemenea „câteva cuvinte” la vreo patru-cinci volume ale căror texte le-am procesat, intitulându-le pe toate, destul de banal, Cuvânt de încheiere. Am spus atunci, și o repet acum, că aceste mici note de la finalul cărților nu se voiau niște cronici literare, nu erau făcute „după tipic”, erau doar niște impresii fugare și foarte sincere despre scrierea respectivă. Acum, m-am gândit să le zic „note de lectură”. Și o să le scriu (pe blogul meu sau ca să fie publicate, cândva) după ce citesc o carte ce are impact asupra gândurilor mele și asupra sufletului meu.

Cartea de față a avut asupra mea un asemenea impact. Recunosc că, în general, la cărți, la muzică, la picturi, la sculpturi (și uneori chiar și la oameni), eu mă „conduc”, destul de ilogic și neștiințific, după acel „radar” interior (oare să fie intuiție, gust, influențe, educație sau fler?) care vibrează într-un anumit fel și care mă face să declar, copilărește: „îmi place” sau „nu-mi place”. Recunosc, de asemenea, că uneori acest „radar” al meu părea că era ocupat cu altceva și, ca urmare, mă înșelam îngrozitor. Dar perseverez în a-l folosi, pentru că sunt prea comodă pentru a schimba acum ceva și a începe să analizez totul riguros.

Ei bine, la volumul acesta, radarul meu a reacționat mai mult decât pozitiv, pentru că mi-a plăcut la el totul, am rezonat la aproape toate întrebările (deloc retorice, deloc comode) din textele (eseurile) lui Radu Mihai-Munteanu și m-am emoționat la versurile sau gingașele haiku-uri ale Corneliei Munteanu. Pentru că, așa cum se spune într-unul dintre eseurile de la început, totul a pornit de la o întrebare: „Drama lumii moderne sau nu doar a celei moderne: răspunsul esențial la întrebarea esențială, repetată de la răsăritul umanității până la apusul ei, necunoscut încă: cine sunt eu? Și toată suita de întrebări ce i se atașează prin reverberația aparentei sale inconsistențe”.

Și de aici urmează, într-un ritm alert și care te face să-ți pui (repede) neuronii la treabă, multe alte întrebări (comentarii/idei/autoanalize) pe marginea unor subiecte ce sunt sau „abisale” (cum le numesc eu, ușor autoironic, atunci când scriu despre ele), adică Viața, Credința, Eul, Iubirea, sau mai terre-à-terre, ca banii, reclamele, consumerismul. Dar, și despre unele și despre altele, abordarea este mereu filosofică. Și aceste eseuri se succed, „întrerupte” foarte frumos de câte o poezie, sau un haiku, cum ar fi acesta care, în cele nouă cuvințele ale sale, cuprinde o Idee, de fapt, aș zice eu, o întreagă lume de idei: „Viața noastră/ Timp în eternitate/ Și vers de clipă!”

Mă opresc doar la unul dintre texte (și la haiku-ul „aferent”, bineînțeles), care se numește „All you need is love”, și asta nu pentru a-l comenta, nu, el trebuie citit și înțeles, ci pentru a-mi reaminti că, pe blogul meu, am scris și eu ceva inspirat din titlul (și din adevărul) cântecului celor patru Beatles, numai că eu l-am intitulat „Ol iu nid iz lov” (practicând, ca de obicei, ironia și autoironia) și trebuie să admit că eseul acesta e mult mai profund și cu mai multe semnificații decât al meu. Iar haiku-ul ce-l precede mi-a adus lacrimi în ochi și-n suflet: „Ochii mamei, sunt/ Univers de iubire/ Și dăruire!”

În minte cu multele întrebări pe care această carte m-a făcut să mi le pun (iar și iar, deși sigur mi le mai pusesem cândva), încerc să închei, spunând că am învățat multe din paginile acestei cărți, că am fost „provocată” la a cugeta despre cele scrise, că mi-am îmbogățit sufletul și mintea cu trăirile și ideile celor doi autori, lucru pentru care le mulțumesc. Închei cu două citate cu care sunt 100% de acord: „Atunci am înțeles că am venit aici ca oaspeți, că zilnic trebuie să trăim aici la fel, iar când vom lăsa în urma vieții noastre pământene acest loc, el trebuie să fie cel puțin la fel de frumos și de armonios precum l-am găsit.” Și un haiku ce-i răspunde ca un ecou: „Esența vieții/ E armonia ta cu/ Natura vie!” Încă o dată, le mulțumesc celor doi autori pentru clipele minunate pe care le-am trăit citind (și răscitind) această carte...

P.S. Mărturisesc sincer că mă simt „înrudită” cu cele scrise de cei doi și asta nu pentru că sunt, la propriu vorbind, rudă cu ei, ci pentru că, în cele mai multe momente, gândurile și sentimentele noastre aș zice că „rimează”.

                                                                               Elena (Lavinia) Avram

                                                                               Domnești, iunie 2021

[1] Cornelia Munteanu, Radu Mihai-Munteanu, Eu, de sub pleoape (Tu, de sub pleoape, ești miracolul din viața ta), prima ediție, mai 2019, București.