Gânduri candide prin caniculă...

Nu, credeți-mă, n-am să crâcnesc cum că e prea cald, îngrozitor de cald, căci am așteptat atât de mult să mai fie și soare, nu numai ploi, încât chiar nu-mi pasă că stau mai mult „la umbră” și că „muncile” prin grădină, în zilele astea de pe urmă, s-au terminat, în cazul meu, cu gâfâieli, transpirație abundentă, și o culoare a feței ce amintea de vișinele coapte. Acum, cât îmi trag sufletul, ascult niște muzică, și mi-am căutat o poezie care să „rimeze” cu gândurile mele de azi. Am găsit „Candori” de Nina Cassian:

„E la fel ca atunci. Ca la optsprezece.

Aceeași apă, aceeași lăcomie de trandafir,

aceeași aplecare a trupului

și spaima de sărut, și a te trezi din somn e-o fericire

și sâmbăta și târgul Moșilor,

toate aceleași.”
- Atunci, ce s-a schimbat? întreabă domnul învățător.

„Nu știu. N-am învățat lecția.

N-am învățat nicio lecție.

Am lipsit de la lecție.

N-am putut să vin la școală

pentru că am fost sănătoasă”
- Atunci, am să te las repetentă, spune domnul învățător.

„Așa și trebuie. O să mai încerc.

O să mă străduiesc. Poate că-mbătrânesc

pân’ la semestrul următor.”

Mda. Azi, am găsit niște cuvinte destul de interesante:

JUJÉU, jujeie, s. n. Jug mic, triunghiular, pus la gâtul porcilor și al altor animale spre a le împiedica să treacă prin garduri și să intre în locurile cultivate; jug (2). ♦ Bucată de lemn atârnată la gâtul câinilor, spre a-i împiedica să alerge după vânat sau să treacă prin anumite locuri. [Var.: jujău s. n.] – Din sb. žežej. (Ăsta a fost cuvântul aleatoriu).
OBLÁT, -Ă s. m. f. 1. membru al unui ordin religios. 2. laic admis (pentru donațiile făcute) să trăiască într-o mănăstire. (< fr. oblat, lat. oblatus). Sursa: MDN '00 (2000). Cheia alegerii: În 1678, Elena Cornaro Piscopia, oblată benedictină, și-a susținut teza de doctorat în filosofie, fiind cunoscută în istorie ca prima femeie care a absolvit facultatea. (Cuvântul zilei de azi a fost oblat, pe care chiar nu-l știam...)

Eu știam de:

OLÁT, olaturi, s. n. (Înv.) 1. Provincie, regiune, ținut, teritoriu; p. ext. (la pl.) împrejurime, parte (a locului). 2. Moșie; gospodărie (mare); clădire, acareturi. [Pl. și: olate] – Et. nec. Sursa: DEX '09 (2009). 

Ei, ce să vezi, în timp ce am tot căutat pe olaturile Internetului ceva glume (bune, căci din celelalte sunt din belșug), ziua cu soare s-a isprăvit și, peste Domneștiul meu de Muscel (mă rog, de Argeș), se anunță oarece furtună. Gândurile mele, calme și candide până acum, încep ușor-ușor să se enerveze și se ceartă între ele. Până nu mă asurzesc cu replicile lor tăioase, iată glumele: 

Ieri, un procuror a lovit cu mașina zidul unei case. Ancheta a stabilit că zidul mirosea a alcool și venea de pe contrasens.

###

- Dragule, sunt grasă?

- Ești perfectă!

- Du-mă, acum, în pat!

- Stai aici, iubito, că-l aduc eu la tine!

###

Un urs, încercând să hiberneze, are insomnie și mormăie, îmbufnat: „Nu ar fi trebuit să beau cafeaua aia la final de octombrie...”