Gânduri cam bosumflate

   

    De câtăva vreme (cam de la jumătatea lunii aprilie, plus toată luna mai, aș zice), „schimbările climatice”, alternanța de temperaturi mari sau foarte mici, ploile necontenite, frigul, micile și marile dureri (din oase sau din suflet), toate acestea au reușit să-mi zdruncine echilibrul meu de Balanță, destul de greu câștigat. Bineînțeles, am încercat toate „trucurile” posibile (citit mult, scris, aranjat sertarele, văzut filme, făcut șmotru, ascultat muzică, căutat bancuri noi, rezolvat puzzle-uri etc.), dar în zadar. Așa că și azi, aproape toate gândurile mele (mai ales partea aia din ele care mă ajută să am oarece idei și să vreau să le aștern pe hârtie) au procedat precum copiii bosumflați, mi-au zis „Pa!”, apoi și-au luat jucăriile și au plecat. Asta e! Acum chiar sunt singură. Mi-am căutat o poezie, mi-a plăcut una scrisă de Nina Cassian, „Muntele cu dragoste”, dar m-a făcut să-mi reamintesc de tinerețe, studenție și de excursii la munte, deci am dat fuga să găsesc niște bancuri, căci îmi venea să plâng. Iată versurile, mai întâi:

„Ce zgomot făceau pasărea și ploaia!

În geam, în mâini, cerul mare spărgea!

Am supt covorul, rufele și ce mai rămânea -

Noi amândoi umpleam toată odaia.

Noi amândoi. Era vânt. Nu era.

(Cine ține minte? Cine vrea să mintă?)

Strâns ne-am ținut ca un om în oglindă,

Unul în abruptul frig al altuia.

Mai plouă și acum - auzi? - în grup de munți.

(Brazi de apă neagră, coifuri de burgunzi)

Pasărea asurzitoare, ciocul de tablă

Crestează pe stâncă fosila ei slabă.

Unde suntem acum? În gaura frunții?

Fără noi doi, înnebunesc munții!” 

 

Și acum, o palidă încercare de a conjuga verbul „a râde”:

Discuție între doi prieteni:

- Salut, ești bine?

- Păi, prietena mea s-a despărțit de mine, iar Passat-ul scoate fum, în rest totul ok, aș zice... Tu?

- Ah, măi omule, îmi pare rău, vrei să vorbim despre asta?

- N-are rost, sigur sunt injectoarele!

***

Bade, ce-ți mai fac copiii?

- D'apăi, unu-i însurat...

- Și celalalt?

- No, celălalt îi bine!

*** 

Învățătorul a scris în carnetul elevei:
– „Liliana vorbește prea mult.”
Tatăl, semnând observația la rubrica de „luare la cunoștința”, adaugă:
– „Dacă i-ați cunoaște mama...”