E sărbătoare astăzi, e bine, e soare. Și, ca să râd un pic de mine însămi și de Inspirația mea destul de precară, „mi-e sufletul o boare/ și gândurile stau să zboare”. Gata, au zburat! Deci o să reiau azi, în lipsă de ceva mai bun, un articol pe care l-am publicat în revista domneșteană „Pietrele Doamnei”. Refuz să mă uit în urmă la postările mai vechi și să descopăr că l-am mai „citat” o dată...
Furăm? Nu, furăm!
MOTTO:
„Nădăjduim în Dumnezeu că vom fi ce am fost, și mai mult decât atâta (...)” (Citat din „Scrisoarea lui Petru Rareș către judele orașului Bistrița”)
Motto-ul acesta cu răsunet în istorie nu are nimic de-a face cu ceea ce vreau eu să scriu în continuare. Sau, poate că are. Așa, prin ricoșeu. Adică, pentru că mă voi referi aici la folosirea limbii române în mod corect și de bun simț, nu așa cum se „practică” în zilele noastre (din păcate, și în mass-media, unde are loc o adevărată masacrare a acestui dulce grai românesc), dar și pentru că încă mai nădăjduiesc că „vom fi ce am fost”, adică un popor care citea și, în general, vorbea corect. Și, în majoritatea lui, avea „cei șapte ani de-acasă”. Iar titlul pus de mine are și conotații gramaticale, dar, după cum domniile voastre și-au dat deja seama, se referă și la starea de lucruri din politichia și „biznisurile” de la noi.
Dar să las asta. M-am gândit să scriu astăzi câteva cuvinte despre omonime (omofone și omografe). Scriu foarte pe scurt, căci plec de la ideea că domniile voastre știți deja toate astea și chiar n-aș vrea să vă plictisesc. Deci, după cum știți, omofonele sunt cuvintele care se pronunță la fel dar se scriu diferit. Câteva exemple:
* altă dată - altădată (Altă dată, bunica mi-a spus povești de altădată);
* niciodată - nici odată; (Niciodată nu l-am crezut, nu l-am crezut nici odată, nu-l cred nici acum.)
* ne-am - neam (Ne-am dus în vizită la un neam);
* mi-au; miau (Mi-au ajuns la ureche câțiva „miau, miau”, semn că pisicii îi era cam foame.)
* bineînțeles - bine înțeles (Bineînțeles că mesajul filmului a fost bine înțeles de către spectatori)
Omografele, pe de altă parte, sunt cuvintele care se scriu la fel și se pronunță diferit. Exemple:
* vèselă - vesèlă; (Ana e vèselă pentru că și-a luat o vesèlă cu motive naționale românești.)
* erà - èra; (Erà cazul să ne reamintim astăzi de èra de glorie a neamului românesc.)
* hàină - haínă; (Nu o hàină veche și ponosită îi deranjează pe ceilalți, ci o inimă împietrită și haínă.)
* ácele - acéle; (Ácele fete mânuiesc cu mare dibăcie acéle de cusut.)
* ochí - óchi. (Vânătorul ochí prada, punând pușca la óchi.)
Mă opresc aici cu exemplele de omografe, căci mă „omoară” niște accente. Omonimele trebuie să fie omofone și omografe în același timp. (Exemplu: Țăranul își face care iarna, ca să care fânul vara).
De fapt, mărturisesc că am vrut și să ne reamintim împreună câteva forme de omofone și omografe, dar și să scot în evidență acele două forme verbale din titlu, care, accentuate diferit astăzi, „în țărișoara noastră, în România” (cum zicea patetic și ipocrit Nae Cațavencu, din piesa lui Caragiale, „O scrisoare pierdută”) fac, ca să zic așa, diferența. Este vorba de persoana I plural a perfectului simplu, de la verbul a fi (noi furăm) și persoana I plural a indicativului prezent de la verbul a fura (noi furăm). Aș zice că noi, românii, trebuie să ne trezim din acest „somn al rațiunii” să ne amintim că furăm niște oameni de toată isprava și, mai cu seamă, să încercăm să nu mai furăm.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu