miercuri, 7 mai 2025

Niște gânduri „grifonate” și fără titlu

Iar mi-au trebuit două zile ca să termin o amărâtă de postare. Am început ieri să scriu cuvintele din Dexonline și pe urmă, brusc, am abandonat „proiectul”. Nici ieri, nici astăzi nu-mi vin în minte „chestii” inteligente, dar nu mă mai necăjesc, m-am împăcat deja cu ideea că ăștia sunt neuronii care mi-au mai rămas, cu ei defilez. Aseară am renunțat să mă uit la un serial franțuzesc difuzat de Diva Tv (pe care oricum îl vedeam mai mult ca să-mi aduc aminte accentul și cadența specifice limbii) și am revăzut „Cei șapte magnifici” (nu mai știu pe ce post, am dat de el butonând telecomanda). Un adevărat regal. Wikipedia ne spune despre el următoarele:

Cei șapte magnifici este un film western american, realizat în 1960 de regizorul John Sturges, un remake al filmului japonez „Cei șapte samurai” al regizorului Akira Kurosawa, transpus în decorul american tipic westernului. Data lansării: 23 octombrie 1960 (Statele Unite). Regizor: John Sturges. Distribuție: Yul Brynner; Steve McQueen; Charles Bronson; Eli Wallach etc.”

Un remake după remake a fost făcut tot de americani în 2016. Parcă l-am văzut și pe ăsta, dar aș zice că nu se compară cu primul.

REMAKE, remake-uri, s.n. (Cin.) Variantă a unui film a cărui primă versiune a obținut un mare succes sau al cărui subiect își recapătă actualitatea. [Pr.: rimeĭc]. Cuv. engl. Sursa: DEX '09.

👇 Cuvântul aleatoriu (de azi): 

POVESTAȘ, povestași, s.m. (Reg.) Povestitor. – Poveste + suf. -aș. Sursa: DEX '09 (2009).

👇 Cuvântul zilei:

(A) TORPILA, torpilez, vb. I. Tranz. A ataca o navă cu torpile, a scufunda o navă cu ajutorul torpilelor. ♦ Fig. (Fam.) A face să eșueze, a submina un plan, o acțiune etc. – Din fr. torpiller. Cheia alegerii: Începe conclavul pentru alegerea unui nou papă după moartea papei Francisc.

👇 Cuvântul aleatoriu (de ieri):

(A) GLODI, pers. 3 glodește, vb. IV. Tranz. (Pop.) A freca, a roade, a înțepa (o parte a corpului), producând o senzație neplăcută, durere etc. Din sb., rus. glodati. Cf. glod. Sursa: DEX '09.

👇 Cuvântul zilei (tot de ieri):

RETABLU s.n. (în bisericile catolice) panou vertical sculptat și pictat, în spatele altarului. (< fr. retable, sp. retablo).Cheia alegerii: Pe 6 mai 1432, în biserica colegială a celor Doi Sfinți Ioan din Gent, Flandra, a fost inaugurată faimoasa pictură de altar Mielul mistic, capodoperă a lui Jan Van Eyck, precursor al Renașterii.

👇 Cuvântul (surpriză) din Rebus:

(A) GRIFONA vb. I. intr. (Rar) A scrie neciteț; a mâzgăli. [< fr. griffonner]. Sursa: DN (1986).

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri ascunse după un nor

MOTTO: „ Nu-ți fie frică să faci un pas mare. Nu poți trece o prăpastie din două sărituri mici. ” (David Lloyd George) Așaa... Deci, cred as...