Motto: „Treburile casei nu or să te omoare, dar de ce să-ți asumi riscul?” (Phyllis Diller)
Multe dintre gândurile mele de astăzi mi se păreau deja niște mogâldețe încă înainte să găsesc cuvântul în dexonline.ro. Au ajuns așa din cauză de știri false (sunt mai en vogue ca niciodată), de oameni falși (i-am întâlnit toată viața, la tot pasul, dar în ultimele săptămâni au fost cam prea „deși”) și, mai ales, pentru că mai toate gândurile mele s-au certat între ele, ca și mine cu eul meu. M-am hotărât iarăși (dar știu eu, nu mă va ține prea mult această hotărâre, deh, Balanță și deh, superficială și fără voință) că e timpul să mă prețuiesc mai mult și să pun mai mare accent pe mine. Poza ilustrează, metaforic, „starea” mea, nu numai de azi, așteptând Soarele, după o lună și ceva de ploi nesfârșite, iar citatul exprimă foarte clar, categoric și, desigur, haios, ce simt eu acum. Mda, o să-mi treacă repede...
Cuvântul aleatoriu:
MOGÂLDEAȚĂ, mogâldețe, s. f. 1. Ființă sau lucru care apare neconturat, neclar din cauza ceții, a întunericului sau a depărtării; momâie. ♦ Om mic de statură. 2. Mică ridicătură de pământ; grămadă mică. Et. nec.
MOMÂIE, momâi, s. f. 1. Schelet de lemn înfășurat în paie și acoperit de zdrențe, înfățișând un om, care se așază pe un teren cultivat pentru a speria și alunga păsările și animalele dăunătoare; sperietoare, măgăoaie. 2. Fig. Epitet dat unei ființe urâte. ♦ Mogâldeață. 3. (Înv.) Semn care se pune la hotarul unei moșii; semn de aliniere. Et. nec.
Cuvântul zilei:
BUNĂOARĂ adv. De exemplu, de pildă, cum ar fi, să zicem. [Var.: bunioară adv.] Bună + oară. Cheia alegerii: Ibn Khaldun s-a născut la Tunis pe 27 mai 1332. Este singurul mare gânditor istoric neeuropean și, fără îndoială, cel mai mare istoric al Evului Mediu. În lucrarea sa majoră, intitulată „Cartea exemplelor”, relatează istoria universală pe baza scrierilor predecesorilor săi, a observațiilor făcute în timpul numeroaselor sale călătorii și a propriei experiențe în administrație și politică.
😃 Bancurile de azi...
@
Un tip vine acasă după miezul nopții, beat mort și mânjit de ruj. Soția îl ia imediat la rost:
- Pe unde-ai umblat, măi ticălosule? Și, mai ales, cu cine?!
- N-o să-ți vină să crezi, draga mea, dar m-am bătut cu un clovn!
@
Două vecine se întâlnesc pe scări.
- Ce-i cu tine, dragă, ești bolnavă?
- Nu, de ce mă întrebi?
- Păi, am văzut azi dimineață doctorul ieșind din apartamentul tău.
- Şi ce?! De la tine au ieșit ieri trei soldați. Te-am întrebat dacă a început războiul?!
@
Văsălie, venind de la coasă, se întâlnește, la marginea pădurii, cu amicul lui, Gheo.
- No, ce faci, Gheo?
- Uite, mă, Văsălie, am cules ăste tri coșuri cu ciuperci, pentru soacră-mea!
- Apăi, dacă îs otrăvitoare?
- Cum adică, „dacă”?!
@
Două tinere stau de vorbă:
- Spune-mi, fată, cum e noul tău prieten?
- Nemaipomenit! E meteorolog şi mă iubește atât de mult încât a dat numele meu unui uragan!
✋
P. S. Despre autoarea citatului nu știam nimic, deci trebuia să aflu ceva. M-am documentat. Și, de asemenea, mi-am reamintit „noțiunea” aia pe care trebuie să pun mai mult accent...
# Phyllis Ada Diller (1917-2012) a fost o comediantă, actriță, autoare, muziciană și artistă vizuală americană, cunoscută mai ales pentru personajul ei excentric de scenă, umorul autodepreciant, părul și hainele sălbatice și râsul exagerat și chicotit. Wikipedia (Engleză)
# EU, pron. pers. 1, s.n. I. Pron. pers. 1 sg. 1. (La nominativ, ține locul numelui persoanei care vorbește, cu funcțiune de subiect) Eu merg. ◊ (În formule de introducere din actele oficiale) Eu, X, declar... 2. (La dativ, în formele mie, îmi, mi) Poveștile isprăvilor lui încă nu mi le-a spus. ◊ (Indică posesiunea) Îmi recitesc pagina din urmă. ◊ (Intră în compunerea verbelor construite cu dativul pronumelui personal) Sărut mâna mătușii, luându-mi ziua bună. ◊ (Cu valoare de dativ etic) Aici mi-ai fost? 3. (La acuzativ, în formele mine, mă, m-) Oamenii mă laudă. ◊ (Intră în compunerea verbelor reflexive construite cu acuzativul pronumelui personal) M-am trezit târziu. 4. (Urmat de unul, una la diferite cazuri, exprimă ideea de izolare) Mie unuia nu-mi trebuie. II. S. n. (Fil.; Psih.) Nucleu al personalității; (la Freud) instanța conștientă a psihicului care echilibrează forțele cărora le este supus individul; totalitatea impulsurilor instinctive și a relațiilor cu lumea exterioară. [Pr.: (I)ieu. – (I) Dat. mie, îmi, mi; acuz. mine, mă, m-. Var.: (pop., I) io pron. pers. 1 sg.] (I) Lat. ego, mihi, me, (II) calc după fr. [le] moi, germ. [das] Ich.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu