Niște margarete, niște gânduri, niște uitări...

 

MOTTO: „Aici, la graniţă, frunzele cad. Deşi toţi vecinii mei sunt nişte primitivi şi tu eşti la mii de mile depărtare, pe masa mea se află întotdeauna două ceşti de ceai.” (Poem din timpul dinastiei Tang)

    Cu mai mult de un deceniu în urmă (o, Doamne, cum trece vremea!), iată ce scriam eu pe blogul ăsta, într-o postare cu titlul „Gânduri despre margarete” (pe care, bineînțeles, după atâta amar de vreme, am uitat-o). Și, „două dintr-o lovitură”, cu ocazia asta voi repeta (a suta oară) și bancul, celebru deja, despre uitare. Citatul din motto (foarte fain) este de la o altă postare, iar glumele de la final, le-am copiat de ici, de colo. Nu mă plictisesc niciodată repetările astea. Deci:

👇
Astăzi, stând în uşa cămării, mă întrebam, destul de panicată: "De ce am venit eu aici, oare ce caut?" Mărturisesc că, în ultima vreme, am mai avut câteva întâmplări similare şi asta mă pune pe gânduri. Refuz categoric să dau vina pe vârstă. Şi nici nu mă gândesc (decât vag, când sunt necăjită tare) la maladia Alzheimer. Nu, nu mi se poate întâmpla tocmai mie! Până acum câtăva vreme puteam pune totul pe seama necazurilor și a stresului. Da, dar acum nici măcar stresată nu mai sunt. Şi aş zice că nu-mi las creierul să lenevească, mai citesc şi eu, mai dezleg un rebus, mai gândesc, uneori mai și scriu despre ceea ce gândesc... Şi atunci de ce? ("Da' di şi?", cum întrebau inocent elevii mei, pe când predam franceza în Păuneştii Vrancei, acolo unde am citit că, mai târziu, a „notărit” şi una din odraslele băsesciene). Cam lungă paranteza, am uitat ce mai voiam să zic. Aha! Ca să nu mai fiu tentată să-mi pun singură asemenea „abisale” întrebări, şi ca să uit cât sunt de necăjită şi de îngrijorată că uitarea mă bântuie, am să mă (şi vă) înveselesc un pic cu un banc pe aceeaşi temă:

☺

Doi ardeleni stau de vorbă:
- Măi, Văsălie, cum stai tu cu sănătatea?
- No, mă Gheo, bine, numa' cam uit...
- Da, şi eu şi nu'ş ce să fac.
- Păi, io am găsât un doftor care-o zâs că mă vindecă de uitare, merg la el de vreo tri luni, mi-o dat neşte hapuri.
- O, cum îl cheamă, că m-oi duce şi io...
- Cum îl cheamă? No, cum îl cheamă, mă?! Pfui!! Mă, cum îi zice la floarea aia mare, ni, aşe, albă, cu mijlocul galben?
- Margaretă?!
- No, no, aşe-i! Margareto, strigă bărbatul, întorcându-se către soţia lui, cum îl cheamă, fă, pe doftoru' ăla?

☺☺ Am pus aici două emoticoane, așa, ca să nu râd singură. Încerc să râd ca să-mi ridic moralul, căci iar se pregătește de ploaie, aș vrea să râd pentru că acum, după cincisprezece ani de la scrierea de mai sus, sunt tot uitucă, dar nu mai rău ca atunci, fac eforturi să râd, pentru că de alternativa „antonimică” m-am cam săturat...

☺ Un tip îi zice amicului său:

- Aseară, nevastă-mea mi-a lăsat un bilețel pe frigider: „Nu mai merge! Nu mai suport! Plec la mama!”. Am deschis frigiderul și mergea perfect! Cine să le mai înțeleagă pe femei?!

☺ O tânără îi spune prietenului ei din copilărie: 

 − Când mă voi mărita eu, să știi că mulți bărbați vor suferi. 

 − Păi, cu câți vrei să te măriți?

☺Un țigan se prezintă la stomatolog. După ce se uită în gura lui, medicul zice:
- Păi, nu înțeleg de ce ai venit la mine. Ai toți dinții îmbrăcați în aur...
- Haoleo, să-ţi trăiască familia lu' matale, dom' doctor, am venit să-mi pui o halarmă!