sâmbătă, 10 mai 2025

Câteva gânduri care...


MOTTO: „Nu sunt bune decât amintirile care te ajută să trăiești în prezent.” (Octavian Paler)


Ei bine, astăzi am avut ceva gânduri când m-am trezit, dis-de-dimineață, dar le-am cam uitat până să ajung acum, pe la ora nouă și jumătate, să le scriu pe blog. După ce am „extras” din Dexonline cuvintele, am avut două idei haioase de titlu („Niște gânduri transcrise în nonpareil” sau „Câteva gânduri care nu se îmbucă”), însă am renunțat și la ele pentru că așa cum mi-am intitulat postarea arată cel mai bine STAREA mea și a gândurilor mele, adică, o mare confuzie, dezorientare, cu accente de teamă și tristețe. Din cauza vremii (ploaie, frig, urât) și a vremurilor (nu vreau să elaborez ideea asta, căci îmi vine deja să plâng) nu suntem în cea mai bună formă a noastră. Am vrut să mă scufund, împreună cu gândurile, în amintiri, dar am ajuns să „înotăm” în unele care nu prea mă „ajută să trăiesc în prezent”, deci am preferat să le uit rapid. Am vrut, de asemenea, să citesc „ultimele știri”, dar am renunțat, speriată și cam scârbită. Așa că voi scrie doar cuvintele din dexonline.ro și câteva glume...

👀 Cuvântul aleatoriu:

NONPAREIL s. n. Cel mai mic corp de literă având mărimea de șase puncte tipografice, folosit de obicei pentru tipărirea tabelelor, adnotațiilor etc. [Pr.: nonpareĭ. Var.: nonparel s. n.] – Din fr. nonpareille. Sursa: DEX '09 (2009).

👀 Cuvântul zilei:

A (SE) ÎMBUCA, îmbuc, vb. I. 1. Tranz. A mânca (în grabă, ce se nimerește); a înghiți ceva dintr-o dată. 2. Refl. (Despre piese tehnice) A intra cu un capăt în altă piesă pentru a forma împreună un ansamblu; a se împreuna, a se uni. Lat. *imbuccare (< bucca „gură”). Cheia alegerii: În 1869, două echipe de constructori de căi ferate care urmau să traverseze Statele Unite, una din Sacramento, California, cealaltă din Omaha, Nebraska, au făcut o joncțiune triumfală într-un loc numit Promontory Point, Utah. Prima cale ferată transcontinentală tocmai fusese finalizată.

😖

Psihologul:

– Și acum, o ultimă recomandare: înainte de culcare, vă sfătuiesc să vă lăsați problemele la ușă...

Pacientul:

– Chiar credeți, doctore, că soția mea va dori să doarmă pe preș, afară?!

😖

Nava s-a dus la fund. Împreună cu alți câțiva pasageri, o femeie se salvează pe o mică insulă părăsită. După câtva timp, apare și soțul din valuri, abia mai ținându-se de o bucată de grindă. Terminat, se prăbușește lângă ea pe nisip.

- Am ajuns și eu, draga mea, murmură el cu o voce epuizată.

- Văd c-ai ajuns... Dar sunt curioasă unde-ai fost până acum!?

😖

Soția: „Ei, ce zici, e bună ciorba?”

Soțul: „Ai chef de ceartă?!”

😖

Ardeleanul Ion se duce la doctor, deoarece tușea foarte tare. Doctorul îl consultă și îl întreabă cu o voce gravă:

- Fumați?

Ardeleanul, după câteva momente de ezitare, răspunde:

- No, d'apăi, dom' doftor, mai bine aș bea ceva...

😖

P. S. Poza, găsită din întâmplare (era trecută de Google la „imagini haioase”), chiar m-a cufundat în amintiri: așa căutam o carte sau ceva material documentar, pe la bibliotecă, în studenție. Da, sunt „în vârstă”, dar mă tratez. Textul l-aș traduce cam așa: Gugăleală preistorică.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Niște gânduri îmi sunt halandala

  MOTTO: „Problema, când încerci să pari mai prost decât ești în realitate, este că, de foarte multe ori, îți reușește.” (Clive Staples Lewi...