Gânduri pe ulița amintirilor

    

MOTTO: „Eram prea tânăr ca să știu că inima șterge din amintiri ce a fost rău și intensifică ceea ce a fost bun, iar datorită acestui artificiu putem îndura greutatea trecutului.” (Gabriel Garcia Marquez)

Căutând astăzi printre fotografiile stocate în memoria calculatorului (fotografii pe care le tot adun mereu, ca și citatele sau bancurile, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună) pentru a-mi „ilustra” pe Facebook STAREA gândurilor (deci, și a mea), am dat și de aceasta pusă mai sus, trimisă cu ceva timp în urmă de o verișoară, trăitoare acum în Canada. Și am și pornit-o cu gândurile pe „ulița amintirilor” din Domneștiul interbelic. Și, deși poza asta este, ca să mă exprim așa, mult înaintea „erei noastre”, îmi spune multe. Adică, mă refer aici la „era” mea și a verișoarei mele, anii '60-'70. Bunicile noastre, care erau cumnate, sunt așezate, în partea dreaptă a pozei, în frumoase costume muscelene și cu marame. Și erau tinere, așa cum noi nu le știm, iar tații noștri erau niște puști. Încă mai fac „săpături” pentru a mai identifica și pe alții în această fotografie care cred că are aproape o sută de ani. Oh, dar poza asta mi-a „indus” niște gânduri despre trecerea timpului și despre vremelnicia noastră, așa că mă voi opri brusc din scrisul despre amintiri și nostalgii, și voi porni la vânătoare de bancuri, căci îmi sunt necesare. ✌

👇

Un poet se plimba printr-un parc imens, afundat în gândurile sale, când, deodată, din spatele unei tufe de flori superbe, apare o fată extraordinar de frumoasă. Inspirat de minunata apariție, decide să-i scrie o poezie acolo, pe loc. Se caută prin buzunare, dar nu găsește nimic pe care să scrie poezia. Atunci, timid, o întreabă pe preafrumoasa domniță:
- Nu vă supărați, aveți din întâmplare niște hârtie?
- Îmi pare rău, nu am, și eu m-am șters cu niște frunze de brusture...

☺

O blondă, o brunetă și o roșcată intră într-un magazin. Blonda era la volan...  

☺

Un şeic arab se plimba în desert. Cu vreo cinci metri în faţa acestuia, una dintre soții. Se întâlneşte cu un alt şeic care, supărat, îl întreabă:
– Ce faci, Ahmed? Știi doar că-i scris în „Coran” că femeia trebuie să meargă în spatele bărbatului, nu în faţă.

– Ai dreptate, prietene, dar când a fost scris „Coranul” deșertul nu era minat.

☺

- Bună ziua, aici e clubul nostalgicilor?

- Mda, dar nu mai e ce-a fost...