sâmbătă, 16 octombrie 2021

Oarece gânduri de sfârșit de săptămână

      De câteva zile bune, nu am văzut pe-aici, pe la Domnești, nici măcar o rază firavă de soare. A plouat, au fost nori, iar a plouat (sau s-a pregătit să plouă), au fost grade Celsius cam puține pentru timpul ăsta, deci URÂT. Dar asta e, să sperăm că nu intrăm direct în Iarnă și că vor veni și zile mai însorite (la propriu și la figurat). Am scris astăzi doar pentru că ieri, urmărind un serial, unul dintre personaje a pomenit de Valentina Tereșkova. Și, logic, am urmărit ideea asta. Wikipedia mi-a spus, pe scurt, cam ce știam și eu: „Valentina Vladimirovna Tereșkova este o cosmonaută din Rusia, prima femeie care a zburat în spațiul cosmic, la 16 iunie 1963, cu nava Vostok 6.” 

    Pe historia.ro am găsit următoarele: „Rusoaica Valentina Tereşkova a devenit, pe 16 iunie 1963, prima femeie care a efectuat un zbor în spaţiu, o realizare considerată atât o reuşită ştiinţifică, cât și un atu major în epocă pentru propaganda Uniunii Sovietice. La doi ani după zborul istoric al lui Iuri Gagarin (autorul primului zbor uman în spaţiu), Valentina Tereşkova a ajuns în spaţiu la bordul vehiculului Vostok-6 şi a devenit, la vârsta de 26 de ani, o eroină naţională. (...) Cel de-al doilea zbor spaţial al unei femei, sovietica Svetlana Saviţkaia, a avut loc abia în 1982. Prima americancă, Sally Ride, a ajuns în spaţiu abia în 1983. (...) Valentina Tereşkova, în vârstă de 76 de ani (NOTA MEA: acum, este în vârstă de 84 de ani), a ocupat diverse funcţii onorifice în epoca sovietică şi este încă deputat în Duma, camera inferioară a Parlamentului rus. Ea a declarat recent că, în ciuda vârstei sale, ar fi "pregătită" pentru a merge pe Marte, chiar dacă acel zbor va avea un singur sens, fără a avea prevăzută o întoarcere pe Terra.”

Cuvântul aleatoriu de azi:  Lopătiță s.f. [At: CADE / V: (reg) ~pot~ / Pl: ~țe, ~ți / E: srb lopatica] (Reg) 1. Instrument cu care se vântură grâul. 2. (Atm) Omoplat. 3. Fiecare dintre oasele scapulare la animalele patrupede Si: spată. 4. Spată de porc, folosită în alimentație. 5. Fiecare dintre cele două șolduri ale patrupedelor. Sursa: MDA2 (2010).

Cuvântul zilei: Pansofíe s.f. (înv.) Înțelepciune universală. Sursa: DAR (2002).

Cheia alegerii: În 2002, a fost inaugurată Biblioteca Alexandrina, construită pe locul aproximativ al vechii Biblioteci din Alexandria.

Bancul zilei:

-  Iubito, calcă-mi te rog cămașa albastră, că am o ședință importantă astăzi.

- Măi, tu vrei să te duci la femei!

- Nu, draga mea, îți jur, am o ședință importantă... Te rog, pregătește-mi și cravata.

- Iubi, tu vrei să te duci la femei, d-aia te aranjezi!

- Nu, iubito, am ședință! Te rog, adu-mi și parfumul...

- Pfuuuiii, știu sigur că o să te duci la femei, la cum te-ai aranjat! Promiți că nu te duci?!

- Da, iubito! Promit!

Se întoarce bărbatul acasă, pe la 4 dimineața, destul de amețit și cu pete de ruj pe guler, și îi spune soției:

- Ai cobit!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Gânduri care se ceartă între ele

Motto: „ Cel mai rapid mod de a-ți dubla banii este să-i îndoi și să-i pui înapoi în buzunar. ” (Will Rogers)    M-am trezit astăzi foaaaart...