Gânduri printre margarete

 

MOTTO: „Viaţa este o problemă complicată şi primii o sută de ani sunt şi cei mai grei.” (Wilson Mizner) 

 

    E foarte cald, am fost zilele astea destul de ocupată și obosită, sunt conștientă că vreau să mă gândesc la prea multe lucruri deodată, iar neuronii mei, puțini, timizi și cam osteniți, protestează viguros, amenințând cu greva generală. Așa că am găsit imaginea asta frumoasă, îmi închipui că stau acolo, în câmpul ăla de margarete, beau o cafea, nu mă gândesc decât la chestiuni pozitive și nu vorbesc cu nimeni. O, nu, nici în plan imaginar nu-mi place chestia asta. Cum adică, să nu vorbesc cu nimeni?! Mai toată ziua vorbesc doar cu mine, sau scriu, ceea ce-i tot aia, pe urmă vorbesc și cu alții, dar am observat că, de un timp, nu comunic decât cu foarte puțini. Vorbele puse de mine ca motto m-au amuzat teribil, deși chiar nu-mi doresc să trăiesc o sută de ani, decât dacă-s sănătoasă și întreagă la minte (mda, e o contradicție de termeni aici, dar mă fac că n-o observ). Aceste vorbe au fost spuse de Wilson Mizner (19 mai 1876 - 03 aprilie 1933) un dramaturg, povestitor, și antreprenor american. Cele mai cunoscute piese ale sale sunt „The Deep Purple”, produsă în 1910, și „The Greyhound”, produsă în 1912. El a fost manager și coproprietar al restaurantului The Brown Derby din Los Angeles, California, și a făcut parte din proiectul eșuat al mai vârstnicului său frate, Addison, pentru a crea o stațiune nouă în Boca Raton, Florida. Bun, chiar nu mai știu ce să mai scriu, așa că o redau o istorioară (cu MORALĂ) găsită pe câmpiile Internetului, habar n-am unde, că o aveam notată doar cu mențiunea DE SCRIS PE BLOG:

Un tip se trezește într-o dimineață cu o mahmureala îngrozitoare după o noapte de pomină petrecută la un dineu de afaceri. Se chinuie să deschidă ochii și primul lucru pe care îl vede sunt două aspirine așezate lângă un pahar cu apă, pe noptieră. Și, lângă ele, un trandafir roșu! Se ridică din pat și-și vede hainele curate și călcate. Se uită prin cameră și vede că totul e în ordine perfectă și lucește de curățenie. La fel e și în restul casei. Ia aspirinele, se sperie când se uită în oglinda din baie și vede că are un ochi vânăt și, în cele din urmă, observă un bilet pe masă pe care scria: „Dragul meu, micul dejun e în cuptor. Eu am ieșit la cumpărături. Te iubesc!” Tipul se târăște gemând până în bucătărie și vede că, într-adevăr, îl aștepta micul dejun aburind și ziarul din acea zi. Fiul lui era și el în bucătărie. Tatăl îl întreabă, cu multă precauție:

– Fiule, ce s-a întâmplat azi-noapte?

– Păi, ai ajuns acasă după ora trei dimineața, beat turtă și ai luat-o razna. Ai rupt măsuța din sufragerie, ai vomitat pe coridor, ai făcut pipi în glastra cu ficusul mamei și ți-ai învinețit un ochi când ai dat cu capul de ușă, așa, ca să arăți ce tare ești!

– Atunci, de ce este totul într-o ordine perfectă, de ce am primit un trandafir roșu și micul dejun mă așteaptă în bucătărie?

– Ah, asta-i simplu, îi răspunde fiul. Mama te-a târât până în dormitor și, când a încercat să-ți dea jos pantalonii i-ai spus: „Lasă-mă în pace, cucoană, sunt însurat!”

MORALA: Măsuța ruptă – 300 lei; micul dejun – 10 lei; trandafirul rosu – 5 lei; aspirinele - 1,50 lei, dar să spui lucrul potrivit la momentul potrivit, este neprețuit!