Pornesc azi de la o postare a mea de prin septembrie 2016, intitulată „Slalom uriaș printre gânduri despre ploaie, dezamăgiri, surprize, liniște şi... toamnă”, căreia i-am pus atunci, ca MOTTO, următoarele cuvinte: „În viaţă să nu uiţi trei tipuri de oameni: cei care te-au ajutat la necaz, cei care nu te-au ajutat la necaz şi cei care te-au băgat în necaz.” Iat-o:
„Acest îndemn (cred că al unui anonim, altfel eu sigur i-aş fi notat, ca filolog ce mă pretind a fi, autorul) mi se potrivește ca o mănușă. Dar, din nefericire pentru mine, îl uit repede. Îndemnul. Şi, mai încet, uit şi cele trei categorii de oameni. Dar asta mi-e firea, iert repede, uit greu (dar uit!), şi nu ţin niciun fel de ranchiună. Însă, cu toate acestea, mi-e din ce în ce mai greu să înţeleg lumea. Mă rog, nu despre asta voiam să scriu. Zilele de ieri şi azi chiar au fost de TOAMNĂ. A plouat fără încetare, e frig şi trecerea bruscă de la treizeci la zece grade Celsius nu a fost prea uşoară (pentru mine, cel puțin). Dar am hotărât să abordez prietenește totul, până şi ploaia (care chiar era foarte necesară) aşa că, fredonând în gând (v-am mai zis, sunt groaznic de afonă) "Singin' in the rain/ Just singing' in the rain/ (...) Singin' and dancing in the rain!", încerc să mă înveselesc singură şi să nu mă mai gândesc la acoperișul fisurat prin care cad picături insidioase sau la cohortele de limacşi ce apar veseli prin grădină pentru că iar e umezeală. Despre dezamăgiri şi surprize mă abţin să vă mai povestesc, domniile voastre, căci fiecare dintre noi le are pe-ale sale, cred că nu vă interesează, şi n-aş vrea nici să vă plictisesc. E toamnă, e ploaie, iar LINIŞTEA mi-o regăsesc scriind, deci totul e bine...”
Păi, domniile voastre, iată-mă peste patru ani, cam la aceleași „coordonate” sufletești și ale cugetului, doar că am acum mult mai multe dureri în suflet, pierderi, dezamăgiri și, uneori, mirări. Gândurile mele au făcut, în ultimul timp, un slalom printre titluri, adică m-am uitat la câteva dintre scrierile mele din trecut (printre care și cea de mai sus) și, pe principiul „cine n-are ce face se-apucă și își bate singur un cui în talpă”, m-am gândit să-l întreb pe Mister GOOGLE dacă a mai pus cineva titlul SLALOM PRINTRE GÂNDURI. Nu mai țin minte dacă v-am spus (deh, doctorul ăla neamț...) dar, acum câteva luni, am adunat, selectiv, vreo douăzeci de articole publicate de mine și foarte muuuulte postări de pe acest blog și le-am publicat într-un volum cu acest titlu. Pe prima copertă, cartea are o poză cu un inorog (nu, nu ăla din poza de mai sus), iar pe ultima, o pictură a fratelui meu, Tiberiu Chelaru. Acum, îmi zic că mai bine îi puneam titlul „Inorogi verzi pe pereți”, pentru că am găsit două bloguri intitulate la fel (adică, „Sub sărutul luminii...: SLALOM PRINTRE GÂNDURI - Cătălin Fudulu și, de asemenea, ta-daaa, SLALOM PRINTRE GÂNDURI - Jurnalul unei femei întreținute). Nimic nu-i nou sub Soare, nu? Ei, ca să parafrazez replica aia savuroasă dintr-un banc, dacă se poate să ai talent și să fii original, bine. Dacă nu, nu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu