Recunosc sincer că astăzi am pus un titlu lung, destul de „fițos”, și ușor cam mincinos (rima chiar e involuntară), pentru că gândurile mele, în acest moment, oscilează de fapt între dorința de a mânca o bucățică de ciocolată (sau a bea o gură de cafea), deci să mă pregătească pentru un fel de „fiestă”, și impulsul de a se trânti în pat (cu mine cu tot) și a trage un somnișor de după-amiază, deci să-și vadă liniștite de „siestă”. Au biruit gândurile care doreau ciocolată și, mai ales, cele care voiau să scriu ceva, orice, căci lor le place acest „exercițiu” mai mult decât toate dulciurile, și-l preferă în loc de fiestă sau siestă (aici rima e voită). Dar, dacă tot am pornit de la acest titlu, hai să ne reamintim împreună ce-i cu aceste cuvinte:
IMPRESIONISM s.n. [At: DA ms / Pl: (rar) ~e / E: fr. impressionnisme] Mișcare artistică apărută în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, caracterizată prin renunțarea la contururile precise, la detalii, la clarobscur, spre a reda cât mai sugestiv lumina (în pictură), prin modelarea fragmentară a suprafețelor (în sculptură), printr-o mare libertate a formelor, lărgirea cadrului tonal și subiectivitatea coloritului (în muzică), prin tendința de a reda impresii fugitive și cele mai intime nuanțe personale (în literatură). (MDA2 - 2010).
EXPRESIONÍSM s. n. 1. Curent artistic și literar modern, apărut în Germania la începutul secolului XX, caracterizat printr-o puternică tendință de exprimare spontană a trăirilor interioare (stări de spaimă, durere, uimire, exacerbare a sentimentelor), prin tensiune extatică, punând accent pe subiectivitate, pe irațional. 2. Orice formă de artă care vizează intensitatea expresiei. ♦ Stil de arhitectură care acordă prioritate expresiei prin stilizări (exagerate). (din fr. expressionnisme). Sursa: MDN '00 (2000).
E clar, gândurilor mele nu prea le pasă de aceste mișcări și curente (deși se recunosc în unele dintre caracteristicile lor), însă ele se exprimă cum vor ele și, din nefericire, cam sar de la una la alta, se plictisesc repede, și se lasă uneori prea mult rugate când le poftesc să se aștearnă pe hârtie... În fine, acum chiar nu o să mă rog de ele, pentru că zilele trecute am găsit un articol, mai vechi, care se ocupă de cuvintele care au forme multiple de plural și o să citez o parte din el, rămânând să revin cu restul mâine sau când voi avea timp (și chef):
„Numeroase substantive din limba română au forme duble sau multiple de plural, care definesc realități diferite. Necunoașterea sensurilor conduce de multe ori la confuzii. Pentru a evita folosirea greșită a acestora, vă prezentăm astăzi zece substantive cu forme duble de plural, al căror înțeles este diferit.
1. Masă - are la plural formele: mese, mase.
Folosim pluralul mese, atunci când ne referim la un obiect de mobilier, iar mase atunci când este vorba de mulțime.
Exemple:
În magazin erau mese pentru bucătărie.
Masele s-au adunat în piețe pentru a protesta.
2. Element este un alt substantiv care înregistrează două forme de plural, diferite şi ca sens, şi ca gen: elemente (neutru) şi elemenţi (masculin).
Folosim pluralul elemente atunci când facem referire la părţi componente ale unui întreg şi elemenți atunci când ne referim la o piesă componentă de la calorifer.
Exemple:
Elementele care formau construcţia erau aşezate cu grijă.
Caloriferul avea elemenţi care nu funcţionau.
3. Raport este substantiv care înregistrează două forme de plural, ambele de genul neutru: raporturi, rapoarte.
Folosim pluralul rapoarte atunci când este vorba de relatări oficiale sau atunci când este vorba de prezentările făcute de militare.
Se utilizează pluralul raporturi atunci când facem referire la relații interumane.
Exemple:
La ceremonie, șefii de pluton au prezentat rapoartele superiorilor./ Rapoartele directorilor au fost înaintate la minister.
Şi-au încheiat raporturile de muncă începând cu 1 septembrie.
Sursa: adev.ro/pbcssq (Simona Voicu, 27 septembrie 2017)
Bancul de duminică:
Doi foști colegi de clasă se întâlnesc după mai mulţi ani.
- Ce mai faci, măi Costele? Care-i viața ta? Observ că ai o uniformă de pompier pe tine.
- Da, știi că doream de mic copil să fiu pompier. Tu, cum o duci?
- Păi, m-am căsătorit şi am o fetiță de nouă ani şi un băiețel de șapte ani. Şi culmea, băieţelul meu visează şi el să ajungă pompier. Poate-mi dai şi mie nişte sfaturi pentru el.
– Păi, pentru început eu zic să cumperi o bară și s-o pui în mijlocul camerei lui, ca el să se poată obișnui să coboare în viteză pe acea bară.
– Mulţumesc, aşa o să fac.
După vreo zece ani se întâlnesc iar cei doi.
– Salut, te văd cam abătut. Cum e, a ajuns băiatul tău pompier?
– Nu! N-a ajuns, a constatat că vrea să devină medic.
– Super! Dar, totuși, de ce eşti aşa supărat?
– Păi, fiica mea, tot exersând la bara aia, a ajuns dansatoare de strip-tease!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu