Gânduri cărora le trebuie azi o (m)oază

  MOTTO: „Nu-ți căuta fericirea în curtea altuia, pentru că ea se ascunde întotdeauna în casa ta.” (Douglas Jerrold)

    Azi, în zi de mare și binecuvântată sărbătoare,  în timp ce le uram unora și altora „La mulți ani”, am încercat în vreo două rânduri să scriu ceva aici, pe blog, dar m-am oprit, atât din cauza lipsei de inspirație, dar și din cauze „externe”. Acum însă sunt hotărâtă să scriu două-trei rânduri. Cuvântul aleatoriu de astăzi a fost:
MOÁZĂ, moaze, s. f. (Constr.) Ansamblu format din două grinzi de lemn strânse între ele cu șuruburi, servind ca element de consolidare la o construcție din lemn. – Din fr. moise. (Sursa: DEX 2009).

   Gândurile mele, după ce l-am citit (și am căzut de acord că nu mai auzisem de el până acum), bătând din picior ca niște copii răsfățați, au strigat în cor: „Vrem și noi o moază, poate așa ne vom simți mai sigure pe ceea ce afirmăm și așa o să ne iei și tu în seamă.” Trebuie să spun că gândurile mele exagerează, eu le iau în seamă mereu, doar că am și momente când îmi ascult mai mult inima (și pe urmă mă dau cu capul de pereți, dar nu-mi pasă) sau intuiția care, deși m-a cam înșelat și ea în ultima vreme, rămâne totuși o „armă” redutabilă, pe care o voi folosi în continuare, chiar cu riscul de a-mi „bate cuie-n talpă”. Ca să-mi liniștesc un pic gândurile care „tropăiau” de zor și mă amenințau cu o revoltă, le-am propus să mergem mai bine, împreună, într-o oază, adică aici:
OÁZĂ, oaze, s. f. 1. Loc cu izvoare de apă și cu vegetație bogată în mijlocul unui deșert. ♦ Fig. Tot ceea ce oferă destindere, repaus. 2. Loc neacoperit cu gheață în zona interioară a Antarcticii. – Din germ. Oase, it. oasi, fr. oasis. (DEX 2009).

    Am plecat, eu și gândurile mele, pe niște cămile imaginare (tâgâdâm, tâgâdâm, tâgâdâm prin deșert) și, după ce am ajuns, întinzându-ne noi în niște...  (stați o secundă, că m-am dus rapid să verific dacă se zice „hamacuri” sau „hamace”: se zice în ambele feluri) tot imaginare, fiecare a vrut să facă altceva: să citească, să asculte muzică, să se bronzeze, să mediteze, să scrie mesaje, să mănânce o înghețată, să bea o citronadă, dar peste vreo zece minute toată lumea dormea. Ăsta este, așa, un motiv livresc de a înceta cu scrisul, pentru că iar mi-a plecat Imaginația brambura. Am să închei cu un banc, ca de obicei:

Două cămile, tată și fiu, vorbesc între ele:

- Tată, de ce avem noi cocoașă?

- Păi, fiule, în deșert nu sunt fântâni și în cocoașă ne ținem rezerva de apă.

- Dar de ce avem copite așa de mari?

- În deșert e nisip mult, și acestea ne ajută la mers.

- Atunci ce naiba căutam noi la „Zoo”?