Gânduri ciufulite

 

    

    Deci, le-am zis așa gândurilor mele de azi, ca să nu le numesc, cum mi-a fost la început intenția, adică „panseuri ciufute” (a se vedea CIUFÚT, -Ă, ciufuți, -te, adj., s. m. și f. (Înv.) 1. (Om) zgârcit, avar. 2. (Om) cu toane, prost dispus. – Din tc. çıfıt.). De ce sunt ele așa? Pentru că, încă de dimineață, plouă într-una, mai molcom, sau în rafale, iar pământul nu mai poate „înghiți” atâta apă. Ca și mine, de altfel, figurat vorbind. M-am săturat! Toată luna mai a plouat, după ce în aprilie, iar a plouat, și a fost așa de frig, încât am făcut focul în sobe. Azi, am încercat totul: mi-am pus muzică, am dansat, am făcut șmotru prin baie și bucătărie, am citit, am făcut eforturi să gândesc pozitiv. Neh! Nimic. Acum, după ce m-am dus și am inspectat nivelul apei din ligheanul din pod și apoi, din ușă, am făcut „inventarul” limacșilor care mișună voioși prin grădină, am poposit un pic aici, să scriu câte ceva, ca să spun și altora unele dintre gândurile mele „ciufulite”, poate așa mă mai înseninez. În plus, mi-am arborat o imagine dintr-un desen animat de pe timpuri, care mereu m-a înveselit și, evident, mi-am căutat două-trei glume, pe care le scriu mai jos:

„Discuție ” între doi bebeluși la creșă:

- Tu ce ești, băiat sau fată?

- Băiat.

- Dar de unde știi?!

- După ce iese infirmiera, îți arăt...

Iese infirmiera, și copilul ridică păturica, zicând:

- Uite, am șosetuțe albastre!

&

Căpitanul o cheamă pe secretară și îi spune:

- Domnișoară, vă rog să verificați trecutul soldatului X!

- Sigur, domnule căpitan, dar puteți să-mi spuneți de ce?

- Pentru că, la tragerile de dimineață, am văzut că, după fiecare împușcătură, și-a șters amprentele de pe armă.

&

- Nevastă-mea îmi cere în fiecare zi bani. Azi 600, ieri 800...

- Păi, ce face cu atâția bani?

- Habar n-am, că nu i-am dat niciodată!

&

    Și, în final, cireașa de pe tort: iată exact întrebarea pe care și-o pun acum și gândurile mele ciufulite...