Incertitudini și gânduri „plecate de-acasă”

   

 În loc de motto: 

„Viața ne lovește

Oamenii „e” fiare

Actele „vorbește”

Scapă cine moare!”

Nu, nu mă găsesc la o răscruce în viața mea, cum ar sugera imaginea de mai sus. Fiind o fire ce se potrivește bine caracteristicilor zodiei mele, Balanța, eu am „răscruci” din astea cam de trei-patru ori pe zi, deci... Și nici nu cred cu hotărâre în ce spune mica poezie (găsită printr-un caiet vechi) pe care am pus-o „în loc de motto”. Dar trebuie să recunosc că, voit agramată cum e ea, de multe ori chiar e adevărată și... se aplică. Bun, nu despre asta voiam să scriu azi. Studiind eu, pe vremuri, filologia, am rămas cu aceste „fixuri”: mereu citesc, mereu vreau să învăț ceva nou (un cuvânt, un vers, un Gând), mereu caut să dau numele autorului vreunui citat pe care-l folosesc, precum și titlul acelei scrieri etc. (Și nu, pluralul acesta al lui „fix” nu e prea des folosit, dar există). Așa, deci mai săptămâna trecută, găsesc pe Facebook aceste versuri ale lui Nichita Stănescu, frumoase de te lasă fără suflu:

„Pot să
mă-mprumut
din tăcerea ta?
Pot să
mă-mprumut
de absența ta?
Pot să rămân
dator de lipsa ta?”

Ei, m-am gândit, obsesiv, la titlul poeziei și am tot căutat, dar Internetul mă trimitea înapoi la Facebook, deci nu știa. Nu am toate volumele de versuri ale lui Nichita și nu cred că am să fac curând un drum la vreo bibliotecă, așa că am rămas cu această incertitudine. La fel mi s-a întâmplat și cu versurile acestea (vezi poza mai jos), care au circulat și ele pe câmpiile feisbuchiste sau, mai degrabă, feisbuchiniste, prietenii (cărților) știu de ce, și despre care mi-am dat cu părerea cum că „seamănă a Nichita”, fără să fiu în stare să afirm că e așa. Deci, altă incertitudine. Dar, acum, tot eu îmi zic să trec peste aceste mici incertitudini (că am altele muuult mai mari) și să-l cred pe Nichita care spune: „Totul e simplu, atât de simplu, încât devine de neînţeles.”