Gândurile mele. Ale mele...

   De obicei, când scriu ceva pe blog, nu mă uit la toate rezultatele pe care Domnul Google le înșiră atunci când caut COLECȚIA (MEA) DE GÂNDURI. Ei bine, azi m-am uitat. Am mai găsit câte ceva cu denumiri asemănătoare, printre care și titlul unui album, cred că de muzică hip hop, al cântărețului Gino G. Mărturisesc sincer că nu am ascultat niciun cântec, dar am aflat următoarele: „Albumul a fost lansat independent în data de 15 mai 2015 și poate fi downloadat de pe (...). Am ales câteva titluri din ceva numit „tracklist”: Viziuni din trecut (Intro cu Dj. Featherlight); Suflet aviator (feat. Olly); Hai să fugim Tai Tai; Efectul de turmă; Am crezut în noi (mixtape Laurențiu Duță); Puțin plecat ș.a.m.d.

Nu recunosc în ruptul capului că am plagiat ceva sau pe cineva cu bună știință. Pe de altă parte, m-am obișnuit și cu ideea că nu eu am „inventat roata”. Dar iată ce spune Wikipedia despre chestiunea asta: „Plagiatul reprezintă însușirea ideilor, metodelor, procedurilor, tehnologiilor, rezultatelor sau textelor unei alte persoane, indiferent de calea prin care acestea au fost obținute, prezentându-le drept creație proprie. (...) Cuvântul „plagiat“ vine din latinescul „plagium“, care se traduce prin „a vinde altora sclavi furați sau care nu aparțin vânzătorului“. Termenul și-a păstrat până acum sensul originar, pentru că el este, din punct de vedere semantic, sinonim cu furt. (...) Pot exista și situații de plagiat involuntar, la persoane care suferă de criptomnezie. Criptomnezia poate apărea atunci când un scriitor citește o sursă, uită că a făcut acest lucru și, mai târziu, utilizează în opera proprie elemente pe care și le amintește, cu credința greșită că este creația sa nouă și originală”.

Deci, reiau ideea: nu cred că am plagiat vreodată cu intenție. Și nu vreau să cred nici că sunt bolnavă de criptomnezie. O, nu! Când și când mai uit, vorba bancului cu „margareta”, dar asta-i tot. Știu ce-nseamnă încălcarea dreptului de autor, știu că asta se pedepsește, știu și că există, mai nou, programe care „detectează” scrierile plagiate... În general, îmi place să spun ce-mi trece mie prin cap și, când spun ce gândesc alții, dau sursa exactă a citatului. Orice filolog face asta. Ceea ce nu pot detecta însă acele programe anti-plagiat este sinceritatea unui om care gândește și scrie ceva, precum și faptul că, de atâtea mii de ani, cam tot ce trebuia spus s-a spus, așa că noi acum doar repetăm, dar în altă formă. Asta când nu avem ce face și ne așternem gândurile pe hârtie...